UPDATE
Meciul dintre selecţionatele U21 ale României şi Germaniei s-a încheiat cu scorul de 0-0. România este astfel eliminată de la EURO, deşi nu a pierdut niciun meci.
În cealaltă partidă din grupa noastră, Olanda a învins Ungaria cu scorul de 6-1.
Clasamentul Grupei A indică Olanda pe locul întâi, urmată de Germania şi apoi România, toate trei echipele cu câte 5 puncte, însă golaverajul a făcut diferenţa. Ungaria a rămas cu 0 puncte.
Ştirea iniţială
Meci decisiv pentru naţionala de fotbal U21 a României, condusă de Adrian Mutu.
România U21 – Germania U21. Meci decisiv pentru tricolorii lui Adrian Mutu
Marţi, începând cu ora 19:00, tricolorii mici întâlnesc reprezentantivă similară a Germaniei, în meciul decisiv pentru calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European.
După primele două partide din grupă, Germania şi România se află în fruntea grupei, la egalitate de puncte, respectiv 4, nemţii având totuşi un golaveraj mai bun. Pe locul trei este Olanda, cu 2 puncte, iar Ungaria are 0 puncte.
Partida are loc pe stadionul Stadionul Uj Bozsik din Budapesta, în Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-21.
România U21 – Germania U21. Schimbări faţă de partidele anterioare
Faţă de meciurile precedente, Adrian Mutu a făcut cinci schimbări în echipa ce va înfrunta selecţionata U21 a Germaniei.
Astfel, selecţionerul a fost nevoit să renunţe la căpitanul Marius Marin şi atacantul George Ganea, ambii suspendaţi, dar i-a înlocuit şi pe fundaşul lateral Radu Boboc, pe mijlocaşii Olimpiu Moruţan şi Andrei Ciobanu.
În locul acestora, au fost titularizaţi fundaşul Ştefan Vlădoiu, mijlocaşii Cătălin Itu, Marco Dulca şi Răzvan Oaidă, precum şi atacantul Adrian Petre, scrie Agerpres.
România U21 – Germania U21. Care sunt echipele de start?
Germania: 12. Finn Dahmen – 2. Josha Vagnoman, 5. Amos Pieper, 4. Nico Schlotterbeck, 3. David Raum – 21. Bote Baku, 6. Niklas Dorsch, 8. Arne Maier (căpitan) – 22. Mateo Klimowicz – 10. Lukas Nmecha, 11. Mergim Berisha.
Selecţioner: Stefan Kuntz.
Rezerve: 1. Markus Schubert, 23. Lennart Grill – 14. Stephan Ambrosius, 15. Ismail Jakobs, 19. Maxim Leitsch, 13. Salih Ozcan, 16. Malick Thiaw, 17. Anton Stach, 20. Vitaly Janelt, 7. Youssoufa Moukoko, 9. Jonathan Burkardt, 18. Florian Kruger.
România: 1. Andrei Vlad (căpitan) – 19. Ştefan Vlădoiu, 13. Denis Ciobotariu, 4. Alexandru Paşcanu, 16. Denis Haruţ – 14. Răzvan Oaidă, 6. Marco Dulca, 18. Cătălin Itu – 22. Darius Olaru, 21. Adrian Petre, 20. Alexandru Măţan.
Selecţioner: Adrian Mutu.
Rezerve: 12. Mihai Aioani, 23. Mihai Eşanu – 2. Radu Boboc, 3. Raul Opruţ, 5. Radu Drăguşin, 15. Andrei Chindriş, 11. Andrei Ciobanu, 17. Octavian Popescu, 10. Olimpiu Moruţan, 7. Alexandru George Cîmpanu.
Arbitru: Guillermo Cuadra Fernandez; arbitri asistenţi: Inigo Prieto, Jose Naranjo (toţi din Spania); al patrulea oficial: Adam Farkas (Ungaria).
Delegat UEFA: Elena Kobak (Rusia), observator UEFA pentru arbitri: Marc Batta (Franţa).
Sursa foto: Dreamstime