România, pe ultimul loc în Europa la reciclare
România mai are multe de învățat în ceea ce privește colectare selectivă a deșeurilor, iar acest lucru a fost confirmat chiar de către ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Declarațiile sale vin în contextul cifrelor raportate de către Comisia Europeană, despre care ministrul spune că sunt modeste.
„Concluzia este că, oricât s-ar chinui un primar, oricât s-ar chinui un ADI, oricât s-ar chinui reprezentanţii unui judeţ, la sfârşit, în calitate de ţară, atunci când raportăm cifrele către Comisia Europeană, adunăm toate aceste eforturi individuale şi concluzia nefericită este că, din păcate, atât cifra în sine cât şi tendinţa e una extrem de modestă pentru România.
În funcţie de cum numărăm, ne învârtim în jurul cifrei de 14% deşeuri colectate selectiv, ceea ce nu poate decât să însemne că la acest capitol România este codaşa Europei”, spune ministrul.
Cifre rușinoase la gestionarea deșeurilor
Ministrul Mircea Fechet a mai precizat, în cadrul discursului din cadrul celei de-a șasea conferință regională „Reciclăm în România”, că există zone cu progrese importante la noi în țară, în nu în ceea ce privește aerul curat sau gestionarea deşeurilor.
„Degeaba ai o infrastructură foarte asemănătoare cu vestul Europei, degeaba ai o infrastructură şcolară, medicală, de turism care să fie competitivă cu orice alt stat dezvoltat din vestul Europei, dacă atunci când te uiţi în cifre constaţi că la anumite capitole – şi gestionarea deşeurilor e unul dintre aceste capitole – băltim în jurul unei cifre extrem de ruşinoase şi e aproape inexplicabil cum un municipiu cu pretenţiile pe care le are municipiul Braşov astăzi încă nu are problema deşeurilor rezolvată”, spune ministrul Mediului.
Probleme privind gestionarea deșeurilor
În acest context, el a precizat că, deși în Brașov există încă un depozit de deșeuri municipale, există și alte probleme legate de gestionarea deșeurilor.
Potrivit ministrului Mediului, România generează anual 6-7 milioane de tone de deșeuri, iar „în cel mai bun caz” deșeurile de plastic, sticlă, aluminiu sau metal ajung la gropile de gunoi, „dacă nu cumva ajung în Dunăre, în Deltă, dacă nu cumva ajung în pădurile din jurul orașelor sau în cursuri de apă mai mici sau mai mari”.