România, una dintre cele mai corupte ţări din UE

România se numără printre cele mai corupte țări din Uniunea Europeană, avertizează organizația Transparency International, care cere un efort al marilor pieţe financiare internaţionale contra spălării banilor în raportul său anual publicat miercuri şi citat de Reuters şi AFP, preluat de Agerpres.

Într-un clasament publicat la sediul său din Berlin, organizaţia afirmă că Sudanul, Coreea de Nord şi Somalia sunt ţările percepute ca cele mai corupte din lume, în timp ce Danemarca, Noua Zeelandă şi Finlanda sunt considerate cele mai virtuoase. Corupţia se agravează în China și Turcia.

Italia, Grecia şi România, aflată pe locul 43, înregistrează cel mai slab scor dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Raportul Transparency International clasează 175 de ţări pe o scară de la 0 la 100, de la cele mai corupte la cele înzestrate cu multe virtuţi.

TI a cerut UE, Statelor Unite şi ţărilor G20 să urmeze exemplul Danemarcei şi să creeze un registru public ce include informaţii de proprietate pentru toate companiile încorporate.

Organizaţia subliniază că este imposibil să se măsoare corupţia deoarece ea este ilegală şi ascunsă. Pentru a-şi stabili indicele, Transparency adună avizele date de experţi din organizaţii ca Banca Mondială, Banca Africană de Dezvoltare sau Fundaţia germană Bertelsmann.

Transparency pune accentul în acest an pe dificultăţile din unele ţări emergente de a lupta împotriva corupţiei.

În legătură cu China, Transparency notează că deşi "mai mulţi politicieni de top şi funcţionari publici de rang minor au fost arestaţi pentru corupţie, modul în care oamenii sunt judecaţi ar trebui să fie mai transparent".

Pentru Turcia, Transparency subliniază în raport că "percepţia generală a corupţiei" în ţară "a crescut considerabil", mai ales cu "o serie de investigaţii şi condamnări pentru corupţie vizând persoane apropiate guvernului".

Faptul că "jurnaliştii care critică regimul" au fost "persecutaţi" şi "arestaţi" a contribuit la deteriorarea imaginii ţării.

Corupţia este de asemenea o problemă majoră în alte economii emergente, adaugă raportul TI, citând Brazilia şi suspiciunea de corupere a personalului politic al statului sud-american de către companiile petroliere.

India este de asemenea arătată cu degetul de Transparency, care denunţă utilizarea de conturi bancare instalate în paradisuri fiscale ca insula Mauritius. Investiţiile bogaţilor cetăţeni ruşi în Cipru atrag de asemenea atenţia organizaţiei, care le plasează ţara pe un loc modest.

Performerul de top a fost din nou Danemarca cu 92 de puncte, o creştere cu un punct faţă de anul trecut, şi Noua Zeelandă, Finlanda, Suedia şi Norvegia care se află din nou pe primele cinci locuri.