România, unul dintre cazurile cele mai evidente cum o tagmă politică își vinde țara. Octavian Hoandră a răbufnit la EVZ Play (VIDEO)

Sursă: YouTube EVZ Capital

În ziua de joi, 17 noiembrie, a avut loc o nouă ediție a podcastului EVZ Play! De această dată, Bogdan Comaroni, Robert Turcescu şi Octavian Hoandră au discutat, printre altele, despre profiturile uriașe câștigate de marile firme.

Bogdan Comaroni a spus în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube al EVZ Capital că profiturile marilor companii din țara noastră, precum OMV sau Petrom, nu sunt profituri care rămân în România.

„În România, la tot ceea ce ne adresăm noi, sunt firme de afaceri. Tot ce citești tu acolo că am dat la OMV, la Petrom, alea nu sunt profituri care rămân în România, sunt profituri, abia după ce-au scăzut taxele, dar să vezi la supermarketuri, la casele de pariuri. Acum îți explici de ce la noi pe marile bulevarde nu îl mai găsești pe micul producător, croitorie, parfumerie. La noi pe bulevarde sunt doar bănci, case de pariuri și farmacie.

Industria pharma am văzut-o în pandemie ce bani a făcut, băncile le vedem acum ce bani fac, toate astea de resurse naturale energetice care nu mai sunt ale noastre, noi luăm niște redevență de rahat. Deci în primul an de vaccinare, Pfizer-ul a făcut 38 de miliarde de euro profit. Tu ai citit numai în România în primele 9 luni 8 miliarde plus 2 miliarde de la OMV înseamnă 10.

Dacă mai adaugi alea de pe resurse pe energie electrică, pe hidroelectrica, pe toate alea, dacă pui și profitul pe care l-a făcut ăștia de la supermarketuri, o să vezi cum profitul în România pe 9 luni s-a realizat cât profitul Pfizer pe tot globul în primele 9 luni de vaccinare. Îți dai seama cum se câștigă acum pe plan global? Chinezii investesc în cel mai mare complex pe bază de cărbune. Miliarde și miliarde sunt acolo. În afară de asta, încă trei sateliți. Deci au patru centrale pe cărbune uriașe”, a declarat Bogdan Comaroni la EVZ Play cu Robert Turcescu.

Tavi Hoandră critică politicienii din România

La rândul său, Octavian Hoandră a subliniat că România este„unul dintre cazurile cele mai evidente cum o tagmă politică își vinde țara”.

„Măi, nu știu, eu nu sunt așa mirat. Toate exemplele astea pe care le-ați enumerat voi se subscriu unui gest cunoscut. Îl aminteai pe Stoica de la Caristas, ca să fie lăsat în pace, cei din servicii secrete se duceau și luau peste rând . Așa se întâmplă și acum. La faptul că s-a liberalizat prețul fără niciun motiv. Toți au amânat din Europa liberalizarea și toți s-au tras pe cur cu cărbunele, pentru că noi am ajuns să avem politicieni care își vând poporul.

Noi am ajuns în situația în care prostia politicienilor e așa de mare. Înainte politicienii erau mai rafinați când se îmbogățeau, acuma se îmbogățesc foarte rapid pentru că în prostia lor nu le mai pasă de nimic și își vând propriile popoare. România este unul dintre cazurile cele mai evidente cum o tagmă politică își vinde țara. Păi, măi, tu ajungi să-ți sărăcești propriul popor ca să îmbogățești trei firme de stat? Te-ar scuipa orice om din lumea asta. Noi privim cu un aer de normalitate lăcomia acestor băieți. Băiatul ăla de la Energie degeaba face tot ce face”, a completat Octavian Hoandră.