Piaţa telecom din România este în continuă transformare, iar în perioada următorilor ani toate cele peste 3.600 de “zone albe” din mediul rural vor fi acoperite cu internet în bandă largă (broadband, n.r.), a declarat, luni, Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în cadrul unei întrevederi cu Malcolm Johnson, directorul Biroului de Standardizare în Telecomunicaţii al Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii ITU.
“Piaţa telecom din România este într-o continuă transformare, iar MCSI urmăreşte cu mare interes atât evoluţia în domeniul comunicaţiilor electronice, cât şi menţinerea unui echilibru în acest sector. La ora actuală, în zonele urbane, calitatea comunicaţiilor electronice este foarte bună, fiind rezultatul unei concurenţe corecte între operatorii telecom. Acum ne îndreptăm atenţia spre zonele defavorizate din punctul de vedere al accesului la informaţie şi depunem toate eforturile în vederea acoperirii cu internet în bandă largă a celor 3.648 de zone albe, defavorizate din punctul de vedere al accesului la comunicaţiile electronice”, a spus Vreme.
"Zonele albe sunt zone unde operatorii nu au investit în dezvoltarea unei reţele de telecomunicaţii din motive de profitabilitate", potrivit lui Marius Fecioru, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor.
La rândul său, Malcolm Johnson a precizat că în domeniul standardelor tehnice, ITU beneficiază de un sprijin major din partea mediului de business şi încurajează companiile din diferite sectoare de activitate să participe în grupurile de lucru ale organizaţiei pentru creearea unor standarde globale şi interoperabile.
În acest sens, oficialul străin a anunţat că studenţii români, interesaţi să acumuleze experienţă şi cunoştinţe în domeniu TIC, pot aplica pentru a urma stagii de practică în cadrul ITU.
Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor este un organism specializat al ONU, cu sediul la Geneva, în cadrul căruia guvernele şi sectorul privat realizează coordonarea la nivel global a serviciilor de reţele de telecomunicaţii.
România este membră a ITU din anul 1866 şi, în prezent, este membră a Consiliului pentru al patrulea mandat consecutiv, făcând parte din regiunea central-estică a Europei, regiune cu un total de 20 membri, reprezentată în Consiliu prin cinci membri, în acest mandat, alături de Rusia, Bulgaria, Ucraina şi Cehia.
Sursa: Agerpres