România va aloca aproape 120 de milioane de euro până în 2016 pentru reabilitarea siturilor contaminate istoric de industria petrolieră, banii provenind atât din fonduri externe nerambursabile, cât şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), se arată într-un proiect de Hotărâre, postat pe site-ul MMSC.
Astfel, se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “Reabilitarea siturilor contaminate istoric de industria petrolieră în România – Faza 1 (Facilităţi)”, beneficiarul final al investiţiilor, în cadrul prezentului studiu, fiind MMSC prin unitatea de implementare a proiectului din cadrul Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Intern.
Proiectul include investiţii în cuantum de 527.035.000 lei (119.238.902 euro) din care valoarea eligibilă este de 391.198.000 lei (88.506.000 euro), iar cea neeligibilă de 135.837.000 lei (30.732.391 euro), informează Agerpres.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici, prevăzuţi în Hotărârea de Guvern, valoarea totală a proiectului cu TVA (include cheltuieli salarii UIP şi audit) este de 529.204.284 lei (119.729.476 euro), pentru remedierea unui număr de situri, investiţii deja finalizate sau în curs de implementare la data pregătirii prezentului proiect de Act normativ.
Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor, se arată în documentul oficial.
Proiectul de act normativ a fost întocmit pentru a sprijini solicitarea de rambursare din fonduri europene, făcută de MMSC, prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, a cheltuielilor acceptate spre despăgubire şi plătite de statul român pentru despăgubiri de mediu în cadrul contractului de privatizare Petrom, se menţionează în Nota de fundamentare.
Prin intermediul investiţiei se are în vedere remedierea a două batale de şlam fosfoamoniacal Doljchim, a patru batale interne şi externe Petrobrazi, a două halde de deşeuri triazinice şi acrilonitril ale Arpechim, precum şi remedierea lacurilor Dâmbovnic şi Suşeni – Arpechim, plus a 25 de batale de reziduuri petroliere din activitatea de explorare şi producţie şi a depozitelor de produse petroliere Vaslui şi Făurei.