Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Bruxelles, după o se rie de întâlniri cu reprezentanţi ai Băncii Europene de Investiţii: „am discutat despre disponibilităţile băncilor europene de investiţii privind creditarea în continuare a României. Pentru următorii ani oficialii BEI au confirmat că există un miliard de euro anual”.
Potrivit şefului statului, în urma răspunsului afirmativ al BEi, precum şi al unui acord de principiu al Comisiei Europene, „efortul bugetar din acest an nu va mai fi aşa mare, urmând ca, spre final, o parte din bani să îi folosim la alte proiecte”.
„În anii următori, România nu va trebui să facă un efort bugetar în a implementa proiectele europene”, a precizat şeful statului.
Premierul Emil Boc, care l-a însoţit pe Traian Băsescu în vizita sa la lucrările Consiliului European de primăvară, a declarat că se bucură de faptul că a găsit susţinere financiară la BEI şi că aşteaptă cu interes vizita vicepreşedintelui instituţiei la Bucureşti, pentru a discuta despre proiectele guvernamentale de investiţii.