23 de locomotive electrice noi

Sorin Grindeanu a anunțat că urmează să fie achiziționate încă 23 de locomotive electrice noi și că alți 143 km de cale ferată vor fi reabilitați.

Acesta a precizat că noile locomotive vor fi echipate cu sisteme ERTMS, vor putea atinge viteza de 160 km/h și vor avea capacitatea de a tracta până la 16 vagoane de călători.

Grindeanu a menționat că achiziția a fost aprobată de Guvern printr-o notă de fundamentare și are ca scop creșterea mobilității în zona marilor centre socio-economice și asigurarea unor conexiuni rapide între mai multe localități importante din România.

”Achiziționăm încă 23 locomotive electrice noi și reabilităm alți 143 km de cale ferată!

Noile locomotive vor fi dotate cu sisteme ERTMS, vor putea atinge viteza de 160 km/h şi vor avea capacitatea să tracteze până la 16 vagoane de călători.

Achiziția a fost aprobată astăzi de Guvern, printr-o notă de fundamentare, și are ca scop atât creșterea mobilității în zona marilor centre socio-economice, cât și asigurarea unor conexiuni rapide între mai multe localități importante din România”, scrie ministrul Transporturilor pe Facebook.

locomotive electrice
SURSA FOTO: Facebook, Sorin Grindeanu

Rutele pe unde vor circula locomotivele electrice

Potrivit acestuia, noile locomotive electrice vor circula pe rutele:

  • București-Craiova-Drobeta Turnu Severin-Timișoara-Arad
  • București-Craiova-Simeria-Deva-Arad
  • București-Brașov-Sighișoara-Arad-Curtici
  • București-Brașov-Sighișoara-Cluj Napoca-Oradea
  • București-Brașov-Miercurea Ciuc-Dej
  • București-Buzău-Pașcani-Suceava-Vatra Dornei
  • București-Buzău-Tecuci-Iași
  • București-Buzău-Pașcani-Iași
  • București-Giurgiu Nord
  • Iași-Constanța/(Mangalia) via Tecuci
  • Suceava-Constanța/(Mangalia) via Buzău
  • Galați-Constanța/(Mangalia)
  • București-Constanța/(Mangalia)

Grindeanu a declarat că valoarea totală a achiziției va fi de 760,26 milioane lei (inclusiv TVA), iar finanțarea este asigurată prin fonduri externe nerambursabile din Fondul de modernizare.

Reabilitare cale ferată Ploiești Triaj-Focșani

De asemenea, acesta a informat că au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj-Focșani, pe o lungime de 143,23 km.

Valoarea totală a investiției este de 10,96 miliarde lei (inclusiv TVA), finanțarea fiind asigurată prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF) și Programul Transport 2021-2027 (PT), iar durata de execuție a proiectului este estimată la 36 de luni.

S-au dat în circulație primii 11 km ai Autostrăzii Buzău-Focșani

Sorin Grindeanu a anunțat că primii 11 kilometri ai Autostrăzii Buzău-Focșani (#A7) vor fi deschiși circulației azi, mai precis Tronsonul 4 dintre Mândrești Munteni și Focșani. El a subliniat că Autostrada Moldovei este un proiect mult așteptat de români și a exprimat bucuria că acesta a început să se materializeze în mandatul său, adăugând că veștile bune vor continua pentru această autostradă.

Grindeanu a precizat că până la finalul anului vor mai fi deschise circulației primele trei loturi ale sectorului de autostradă de la Buzău la Focșani, în lungime de 71,5 km, precum și cele două loturi dintre Ploiești și Pietroasele, de 49,35 km.

Astfel, el a afirmat că se va putea circula pe aproximativ 130 km din cei 319 km ai Autostrăzii Ploiești-Pașcani, a cărei construcție este finanțată prin PNRR. Acest segment nou de autostradă se va adăuga celor 1.115 km de drum de mare viteză pe care se circula deja în România.