Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele pentru rechemarea a 10 ambasadori extraordinari și plenipotențiari ai României. Aceștia urmează să îi încheie misiunea în 90 de zile începând de astăzi, iar în locul lor, deja au venit câteva propuneri
Ministerul Afacerilor Externe vine cu precizări în acest sens. Potrivit sursei citate, demersul făcut de președintele Klaus Iohannis este unul uzual, continuând procesul firesc de înnoire a conducerii misiunilor diplomatice ale României.
Lista celor 12 ambasadori extraordinari și plenipotențiari propuși de MAE
Următoare etapă este cea în care Ministerul Afacerilor Externe va transmite către Comisiile de specialitate din Parlamentul României, solicitarea de audiere, în perioada următoare, a celor 12 candidați pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României.
În ceea ce privește numele celor 12 persoane propuse pentru a ocupa o funcție de ambasador, Ministerul Afacerilor Externe precizează că pentru Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite de la New York este propus Cornel Feruță, diplomat de carieră.
Acesta deține gradul diplomatic de ambasador din anul 2014 și exercită, din ianuarie 2020, funcția de secretar de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice în cadrul MAE.
Pentru Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva este propus Răzvan-Victor Rusu, care deține gradul diplomatic de ambasador din 2019 și ocupă, din 2016, funcția de şef al Misiunii Permanente a României pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg.
Sursa citată precizează că pentru Misiunea Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg este propus Ion Jinga, care deține gradul diplomatic de ambasador din anul 2017 și exercită, din august 2015, funcția de reprezentant permanent al României la ONU, New York.
Cei 12 diplomaţi propuşi trebuie audiaţi în Comisiile de specialitate din Parlament
Pentru Republica Moldova este propus Cristian-Leon Țurcanu, care exercită, din 2016, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Ucraina.
Pentru Ucraina a fost propus Alexandru Victor Micula, care deține gradul diplomatic de ambasador din 2008 și exercită, din 2019, funcția de Reprezentant cu însărcinări speciale pentru combaterea antisemitismului în cadrul MAE.
În Regatul Suediei a fost propus Daniel Ioniță, care deține gradul diplomatic de ambasador din anul 2019 și a ocupat, din 2016, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova.
Pentru Turkmenistan, propunerea MAE este Ion Naval, care ocupă postul de prim-colaborator în cadrul Ambasadei României în Republica Azerbaidjan din octombrie 2021, funcție pe care a îndeplinit-o și în intervalul septembrie 2020 – aprilie 2021.
În Republica Singapore, MAE îl propune pe Iulian Buga, care deține gradul diplomatic de ambasador din 2008 și a ocupat, din 2015, funcția de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Suediei.
Pentru Emiratele Arabe Unite a fost propus Octavian-Bogdan Badica, care din 2010 ocupă funcția de șef al departamentului pentru verificare și raportare (head of controlling and reporting) în cadrul unei rețele private de sănătate, poziție din care gestionează întreaga activitate financiară a instituției și o serie de activități de coordonare aferente, conform MAE.
În Statul Qatar, propunerea este Nicușor Daniel Tănase, care a deținut, în perioada 2016 – 2021, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statul Kuwait, iar în intervalul 2008 – 2013 a fost ambasadorul României în Republica Libaneză.
Pentru Sultanatul Oman, MAE îl propune pe Florin Marius Tacu, care din 2017 ocupă funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Singapore.
Pentru Republica Federală Democrată Etiopia, propunerea MAE este Iulia Pataki, care a ocupat, în perioada 2012 – 2021, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kenya, Burundi, Uganda, Ruanda și Tanzania, cu reședința la Nairobi.