Manualul de brand va fi distribuit gratuit, de îndată ce va fi disponibil, tour-operatorilor, agenţiilor de turism, ONG-urilor cu activităţi relevante în domeniul turismului.
”Are un rol important în înţelegerea elementelor fundamentale ale brandului şi în indicarea cu claritate a liniilor de urmat în ceea ce priveşte noua identitate vizuală şi sloganul”, explică reprezentanții Ministerului Turismului. ”
Acest document oferă informaţii pentru folosirea corectă a elementelor brandului de către cei care doresc acest lucru. De asemenea, acesta este necesar pentru a aduce toţi titularii şi utilizatorii brandului la un acelaşi nivel de înţelegere al brandului şi pentru a-i motiva în utilizarea corectă a identităţii vizuale şi a sloganului”, adaugă aceștia.
Potrivit MDRT, manualul oferă o privire de ansamblu asupra celor mai importante elemente ce stau la baza construcţiei brandului, explică modul în care să fie folosit brandul în relaţia cu sub-brandurile regionale sau cu branduri de companii. De asemenea, definește regulile specifice de comunicare ale brandului, explică elementele grafice ale izotipului şi logotipului, precum şi originea lor. Mai mult, manualul de brand oferă exemple de aplicare a brandului în publicitate şi promovare.
Agențiile de turism sunt încântate de inițiativa Ministerului, sprijinind demersul instituției conduse de Elena Udrea.
”Și ANAT are un manual de brand, nu văd nimic greșit în tipărirea catalogului”, declară Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
România va avea un Manual de Brand turistic
22 octombrie 2010, 15:12
Ultima modificare în 18 martie 2021, 19:04
La finalul lunii octombrie vom avea Manual de Brand al României, tipărit de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT). Tirajul va fi de 5.000 de exemplare, 2.000 dintre acestea fiind în limba engleză. Manualul va fi realizat din fonduri europene nerambursabile, valoarea proiectului fiind de circa 21.500 lei (aproximativ 5.000 de euro).
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri Mondene
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri Mondene
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook