România va beneficia de fonduri europene pentru agricultură de peste 9 miliarde euro în 2014-2020

România va beneficia în perioada 2014-2020 de peste 9 miliarde de euro din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), a declarat sâmbătă, Carmen Mihaela Boteanu, director general adjunct al Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritatea de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

'Unul din programele prin care aceşti bani vor ajunge în România este Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, care va beneficia de un buget de peste 9 miliarde de euro din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), plus buget de stat, cofinanţare naţională', a afirmat Boteanu referindu-se la oportunităţile de finanţare de care va beneficia ţara noastră.

Ea a precizat că banii se vor aloca atât pentru exploataţii agricole, ferme zootehnice şi vegetale, cât şi pentru procesare, punându-se accent pe crearea lanţului scurt de aprovizionare, adică investiţii care să cuprindă atât ferme, cât şi depozite unde se colectează, sortează, procesează, astfel încât produsele să aibă o valoare adăugată mult mai ridicată şi evident să fie competitive pe alte pieţe.

Tot în cadrul acestui program există posibilităţi de finanţare pentru infrastructură, România având mare nevoie de acest tip de investiţii, a adăugat Boteanu.

'Fondurile vor fi folosite pentru infrastructura de transport, infrastructură de apă potabilă şi ape uzate, dar şi de investiţii educaţionale, sociale, chiar şi în domeniul sănătăţii, adică dispensarele din mediul rural. O alocare semnificativă, de circa 30% din suma totală, va fi îndreptată spre măsurile de agromediu şi climă, în vreme ce Grupurile de Acţiune Locală (GAL), care contribuie la dezvoltarea comunităţii, beneficiază de o alocare de 700 milioane euro. GAL-urile pot dezvolta proiecte atât pe parte de proiecte de infrastructură, cât şi pe parte de mediu de afaceri', a precizat Carmen Mihaela Boteanu.

Carmen Mihaela Boteanu participă la acest final de săptămână la Conferinţa 'Tradiţie şi inovaţie în zona de Vest a României – Investim cu fonduri europene şi sprijin guvernamental', eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, filiala Arad. AGERPRES