Am putea scăpa aproape total de importurile de energie spre sfârșitul deceniului. Dar, dacă nu profităm de ocazie pentru a investi în surse alternative, „evadarea“ va fi doar pentru o perioadă limitată
Înainte de 1990, învățătorii și profesorii ne vorbeau la unison despre norocul de a ne fi născut în mijlocul unui popor harnic și bun și într-o țară dăruită cu o sumedenie de bogății naturale. Dacă miturile privind hărnicia și bunătatea concetățenilor și-au pierdut până acum majoritatea adepților, afirmațiile despre resursele mediului înconjurător se dovedesc a nu fi fost doar povești.
„Este clar că, din punctul de vedere al resurselor energetice, România stă mai bine decât majoritatea statelor europene. Pe partea regenerabilă suntem peste medie la sectorul hidro și avem potențial deloc neglijabil și în ceea ce privește energia eoliană sau solară. Dar și depozitele de gaze, petrol ori cărbune nu sunt tocmai de ignorat“, explică analistul pe teme de energie Cătălin Dimofte.
Până de curând, rezervele de gaze naturale ale României erau estimate la 63 de miliarde mc (ceea ce echivalează, la un consum anual de circa 14 miliarde mc, cu necesarul pe ceva mai mult de patru ani). În urmă cu mai puțin de o lună, OMV Petrom și ExxonMobil au anunțat descoperirea unui zăcământ gigant de gaze în Marea Neagră. Evaluat la 42-84 de miliarde de metri cubi, acesta ar putea asigura consumul intern pe o perioadă cuprinsă între trei și șase ani.
La cele de mai sus s-ar putea adăuga rezervele de gaze de șist. Conform unui raport al Energy Information Administration, acestea au fost estimate, pentru Ungaria, Bulgaria și România, la 538 de miliarde mc, iar având în vedere suprafețele celor trei state și relieful, este posibil ca aproximativ jumătate din această cantitate să se afle pe teritoriul țării noastre. Viitorul acestor zăcăminte pare, deocamdată, destul incert în regiune, recent apărând controverse în jurul metodelor de exploatare, despre care unii susțin că pot polua pânza freatică sau pot crește activitatea seismică. Un prim efect palpabil este că autoritățile bulgare au retras, la începutul acestui an, tocmai pe considerente legate de mediu, licența emisă pe numele Chevron.
Plusuri și minusuri
Noile evoluții din domeniul gazelor naturale ar putea scădea rata importurilor (25% în 2011, în covârșitoare majoritate din Rusia). Trebuie spus că nici la petrol nu stăm tocmai dezastruos: cu rezerve dovedite de circa 600 de milioane de barili, ocupăm locul 43 în lume și cinci în Europa (după Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Danemarca). În 2011, România a consumat aproximativ 70 de milioane de barili, ceea ce ar însemna că depozitele interne ar acoperi în totalitate necesarul pentru circa nouă ani. În ritmul de până acum (când proporția petrolului importat a fost de circa 60%), rezervele de țiței ne ajung pentru vreo douăzeci de ani.
Situația stă și mai bine la electricitate: în perioada ianuarie-noiembrie 2011 am produs 55 TWh, din care am exportat 2,8 TWh. În afara balanței pozitive, mai trebuie spus că, în 2010, peste o treime (35,7%) din electricitate a fost produsă din surse hidro – teoretic inepuizabile și cu impact redus asupra mediului. Totuși, acestea sunt dependente de factori externi, iar seceta de anul trecut a făcut ca, în primele 11 luni din 2011, cota de piață a Hidroelectrica să scadă la 27,2% (în noiembrie, ea a coborât la numai 14%). Mult mai constantă este producția reactoarelor de la Cernavoda, care înseamnă 10-11 TWh pe an (cam o cincime din total).
Dar comoara încă nedescoperită total este cea a energiei eoliene – până la începutul anului 2012 se instalaseră turbine cu o capacitate totală de 1.000 MW, dar potențialul total a fost estimat la 14.000 MW, respectiv circa două treimi din capacitatea de producție totală din prezent a României. Până la finalul lui 2013 ar trebui terminate proiecte în domeniu totalizând alți 2.800 MW. Problema este că, potrivit Transelectrica, ne apropiem de capacitatea maximă a sistemului național de transport.
Când și cum?
Toate datele de până acum sugerează că independența energetică a României ori măcar reducerea semnificativă a nevoii de importuri în acest domeniu ar putea fi la câțiva pași distanță. „Dacă şi celelalte zăcăminte ce sunt prospectate în Marea Neagră conțin cantităţi asemănătoare, țara noastră poate deveni sursă de gaze nu numai pentru consumul propriu, ci şi pentru alte state europene“, spunea, recent, președintele Traian Băsescu.
„Cred că orizontul de timp este de cinci până la maximum zece ani și este legat de momentul în care rezervele din Marea Neagră vor intra în faza de exploatare“, afirmă analistul Cătălin Dimofte. Și expertul în energie Ionuț Purica, cercetător în cadrul Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române, își pune speranța în depozitele de gaze offshore. „În măsura în care producția va merge spre piața locală și în care se vor mai face unele descoperiri în zonă, cel mai probabil, vom ajunge să putem reduce la minimum importurile pe o perioadă determinată, de aproximativ zece ani“, consideră el.
Dar această gură de oxigen ar trebui folosită pentru a dezvolta sisteme alternative, crede Purica. „Avem nevoie de o viziune pe termen lung și de o schimbare a paradigmei energetice. Putem, de exemplu, introduce pe scară largă sursele distribuite – turbine eoliene sau panouri solare pe fiecare clădire. Și, nu în ultimul rând, nu trebuie să neglijăm că singura energie curată care poate înlocui cu adevărat epuizarea resurselor convenționale este, pentru moment, cea nucleară“, mai explică expertul.
În plus, la fel cum se întâmplă aproape întotdeauna în viață, chiar dacă unele probleme se rezolvă, apar altele noi. „Aproape toate termocentralele noastre sunt la sfârșitul vieții operaționale, dacă nu chiar au depășit acest moment. Înseamnă că este nevoie de investiții majore, altfel riscăm să rămânem fără o parte din capacitatea de generare și să ajungem să importăm electricitate“, afirmă Ionuț Purica. Primele măsuri în acest sens au fost luate deja, diverse termocentrale intrând în procese de modernizare.
Șah la Rusia
Scăderea dependenței energetice nu poate avea loc peste noapte. Și, în orice caz, nu este ieftină. Exploatarea zăcământului de gaze recent descoperit în Marea Neagră ar putea costa între trei și zece miliarde de dolari. În cazul parcurilor eoliene, fiecare megawatt instalat înseamnă o investiție de 1,5-2 milioane de euro. Iar cheltuielile de modernizare a unei singure termocentrale de dimensiuni medii pot depăși ușor 50 de milioane de euro.
Însă beneficiile unor astfel de investiții nu sunt doar de ordin economic, ci și geopolitic, iar majoritatea statelor din Estul Europei au făcut pași importanți în această direcție după 1990. „Problema în acest domeniu se pune în termeni de alegere. Și este foarte important dacă în viitor ne vom putea alege propriile noastre proiecte de energie, căci se vede cu ochiul liber ce se întâmplă cu statele care nu au această posibilitate“, consideră analistul de politică externă Dan Dungaciu. În același timp, arată el, chiar dacă nu reușești să devii independent energetic, contează foarte mult de cine ești dependent. Iar criza gazelor din ianuarie 2009 nu a fost încă uitată.
„La nivel european, există o strategie de securitate energetică ce are în vedere atât producția, cât și transportul și distribuția. Se dorește o cooperare și o coordonare între statele membre, având în vedere că, de exemplu, unele stau mai bine la producție, iar altele la transport“, arată Vasile Pușcaș, fost ministru al Afacerilor Europene. El spune că, din păcate, progresele în acest domeniu s-au făcut mai ales sub presiunea crizelor cu impact energetic din vecinătățile UE. „În continuare sunt state care își realizează propria politică energetică, necorelată întotdeauna cu cea europeană“, mai afirmă Pușcaș.
Privatizări pe ţeavă
Potrivit programului de guvernare, se dorește privatizarea pe bursă a unor pachete minoritare din energie: Transelectrica – 15%, Transgaz – 15%, Romgaz – 15%, Hidroelectrica – 10%, Nuclearelectrica – 10% și OMV Petrom – 9,84%. De asemenea, se pregătește privatizarea noilor companii CE Hunedoara (Electrocentrale Deva și Electrocentrale Paroșeni) şi CE Oltenia (CE Rovinari, CE Turceni, CE Craiova și SNLO).
14.000 MW: La atât a fost estimat potențialul energetic eolian al României în termeni de putere maximă instalată
600 de milioane de barili: La atât sunt estimate în prezent rezervele de petrol ale României. La nivelul actual, ele ar putea acoperi în totalitate consumul intern pe nouă ani