România va deveni o forță mondială. PIB-ul va creşte cu minimum 7 puncte procentuale

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că aderarea României la OCDE va aduce multiple beneficii țării. El a subliniat că, odată finalizat acest proces, România ar putea experimenta o creștere a PIB-ului cu „cel puțin 7 puncte procentuale” după primul an fiscal.

„Noi avem un proiect de ţară, acest proiect de ţară se numeşte aderarea la OECD. Presupun că România îşi doreşte să intre în rândul ţărilor dezvoltate. Este un club select al ţărilor dezvoltate care se numeşte OECD.

Vă dau doar un efect al acestui scop, în momentul în care intrăm în OECD, în primul an fiscal, PIB-ul României va creşte cu minimum 7 puncte procentuale. Ai avea un acces la capital mult mai ieftin, nivelul de trai va creşte, şi va creşte, în primul rând, nivelul de investiţii, nu că am sta prost acum”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la România TV.

El a comentat și declarațiile ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, care a prezentat o serie de inițiative legate de politica fiscal-bugetară și reformele în domeniu.

„Am creat un filtru instituţional până a se mai intra cu anumite propuneri în Guvern „, a declarat Ciolacu.

Aderarea la OCDE, proiect național

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri seară că nu va abandona planurile de digitalizare a sistemului fiscal, chiar dacă recunoaște că în unele cazuri s-au făcut exagerări. El a menționat că aceste intervenții au avut loc pentru a răspunde cerințelor pieței.

„Nu-mi cereți să fiu comod doar pentru că este an electoral,” a spus Ciolacu, subliniind că nu va ceda criticilor persistente specifice românești.

Marcel Ciolacu a comentat, miercuri seară, la România TV, modificările din sistemul fiscal şi digitalizarea ANAF. Premierul a explicat că România are un proiect național care vizează aderarea la OCDE și a menționat că, în opinia sa, s-a exagerat în legătură cu acest demers. El a subliniat că nu este o persoană încăpățânată și că a răspuns cererilor venite din piață, modificând proiectele în consecință.

Cu toate acestea, a refuzat să fie considerat comod doar pentru că este an electoral și a afirmat că nu va face astfel de compromisuri. Premierul a insistat că dorește să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai, la dezvoltarea infrastructurii și a țării în general, și a subliniat că nu poate să rămână într-o abordare învechită. Ciolacu a adăugat că România trăiește de 33 de ani într-o stare de neputință și că este timpul să se renunțe la scuzele și justificările neproductive.

Premierul a precizat că intenționează să continue cu digitalizarea. El a declarat că, indiferent de circumstanțe, dacă cineva dorește să-l schimbe sau să-l demită, este liber să o facă, dar a subliniat că nu va accepta un sistem opac și învechit care să rămână ancorat în corupție și ineficiență. Premierul a recunoscut că abordarea sa a provocat deranj în sistem și a afirmat că lucrează pentru a finaliza acordul financiar și pentru a face sistemul mai corect.

Premierul s-a referit din nou la valorile crescute ale evaziunii fiscale şi a adăugat:

”Haideţi să nu mai fim cârcotaşi. E tipic românesc”.