România va fi parte a Rusiei! Amenințare fără precedent pentru țara noastră

Republica Moldova Romania harta steag

SURSA FOTO: Dreamstime

România, ținta unei noi campanii de provocare ideologică! După afirmații șocante postate pe un cont asociat ideologului rus Alexandr Dughin, tensiunile cresc: „România va face parte din Rusia.” Mesajele vin într-un moment simbolic, amplificând speculațiile.

România în vizorul Kremlinului? Declarațiile șocante care aprind spiritele internaționale

România se află din nou în centrul unui scandal geopolitic cu accente teatrale, după ce un cont de pe platforma X, asociat ideologului rus Alexandr Dughin, a lansat afirmații provocatoare și chiar halucinante: „România va face parte din Rusia”. Momentul a fost ales strategic, imediat după Ziua Națională a României, adăugând o notă de cinism și provocare simbolică.

Postările, atribuite contului X @Agdchan, au stârnit rumoare nu doar în țara noastră, ci și pe scena internațională. Într-un limbaj care alternează între distopie politică și delir ideologic, utilizatorul a speculat despre viitorul geopolitic al țării noastre și al Republicii Moldova, desenând un scenariu fantasmagoric: „Moldova va deveni parte din România, dar România va fi parte din Rusia”.

„Unde pot fugi din SUA cei de la democrație și elita democraților? Canada? Trudeau a fost recent la Mar-o-Lago. Israel? Există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruși. Sau Moldova? Va face parte din România în curând. Dar România va fi parte a Rusiei.”

Reacția României

Ministerul Afacerilor Externe al României (MAE) a reacționat rapid, respingând ferm orice insinuare și amintind lecțiile istoriei: „Rusia va eșua din nou”, un mesaj care a devenit imediat viral. Reacția MAE a fost susținută și de entuziasmul patriotic al românilor, manifestat de curând pe 1 Decembrie.

„Atât de previzibil! Din moment ce românii și-au sărbătorit cu mândrie Ziua Unirii ieri, ni se reamintește că Rusia nu recunoaște Unirea. A făcut-o doar cu reținere, sub efectul combinat al voinței suverane românești și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face Rusia să eșueze din nou”, a scris purtătorul de cuvânt al MAE pe rețelele sociale.

Identitate falsă sau manipulare deliberată?

Între timp, grupul de voluntari români „Getica”, cunoscut pentru activitatea lor în Ucraina, a demontat parțial povestea. Autorul real al contului X nu ar fi Alexandr Dughin, ci un cetățean brazilian rusofil, pe nume Antonio Andreas da Silva Pires, un personaj cu înclinații teatrale și o obsesie pentru ideologia „lumii ruse”.

„Exista o „mica” problema. Contul de X „@Agdchan” care pare la prima vedere un cont oficial al lui Alexandr Dughin NU este contul de X al lui Dughin. Chiar dacă acest profil are în descriere site-ul pe care Dughin își promovează ideile, un site găzduit dealtfel pe servere din Federația „Dusa”, contul @Adgchan este operat de către un rusofil brazilian care a fost demascat de ceva timp de către echipa de OSINT de la The Owl (https://t.me/owlwatchers), un canal de Telegram care se ocupa, la fel ca si #coloana5, cu identificarea profilelor de extremiști faimoși pe Internet.

Nu exista nicio dovada ca acest personaj ar fi în legătură cu Dughin sau i-ar reprezenta punctele de vedere în legătură cu evenimentele recente cu toate ca exista mari șanse ca acest personaj sa fie în legătură cu serviciile secrete ale Federației și să apară într-un anumit moment pentru a dezminți orice legătură a profilului de X @Adgchan cu adevăratul Alexandr Dughin, pentru a plasa într-o lumina proasta orice persoana sau organizație care a căzut în aceasta cursa, MAE RO, partidele, presa și alții, sporind astfel confuzia și haosul în România”, au informat cei de la Getica.

Tensiunile escalate subliniază fragilitatea actuală a relațiilor internaționale, iar țara noastră se vede prinsă într-un joc de declarații provocatoare și dezinformări bine calculate. Rămâne de văzut dacă acest episod va fi doar o paranteză absurdă sau începutul unor provocări mai serioase.