Potrivit unui studiu, exista toate premisele ca, pana in 2004, Romania sa detina mai mult de o treime din productia europeana de anvelope.
Astfel, dupa grupul german Continental si cel francez Michelin, cel putin un alt mare producator de anvelope ar putea sa preia sau sa deschida o fabrica de anvelope in Romania. Practic, grupurile Bridgestone si Pirelli studiaza in mod serios realizarea unor investitii in Romania, in urmatorii doi ani.
Cei doi producatori au fost, de altfel, interesati si de preluarea capacitatilor de productie ale grupului Tofan, dar negocierile nu au fost finalizate, pentru ca a fost preferat grupul francez Michelin.
Intrarea puternica a Michelin pe piata romaneasca a pornit de la nevoia deschiderii de noi capacitati de productie, avand in vedere cresterea cererii de anvelope.
Acesta este si unul dintre motivele pentru care a achizitionat producatorul roman, Tofan. Compania romaneasca se gasea pe locul 34 in lume, fiind un important jucator in zona. Din Romania, Michelin ar dori sa exporte 80% din productie. De asemenea, compania franceza intentioneaza sa devina principalul furnizor al Renault, pentru echiparea masinilor Dacia. In plus, grupul francez a inchis mai multe fabrici din Europa si Statele Unite, care produceau la costuri ridicate.
Analistii sunt de parere ca investitiile in aceasta parte a Europei au aparut si pentru a contracara investitiile in Asia. Cel putin deocamdata, singura posibilitate care ramane la dispozitia Bridgestone si Pirelli este aceea de a lansa investitii de tip greenfield, cum a facut Continental.
Grupul Continental este al doilea producator de pe piata romaneasca. Mai intai, grupul german a venit cu importuri, pentru ca din 1999 sa inceapa constructia de la zero a unei fabrici la Timisoara.
Dupa cum spun oficialii companiei, Continental AG isi va consolida pozitia pe piata romaneasca prin investirea, pana la finele anului viitor, a inca 80 milioane de marci germane, in fabrica de anvelope din Romania. Astfel, investitia totala va creste de la 120 milioane marci, cat este in prezent, la 200 milioane de marci. In Romania, Continental a construit cea mai moderna fabrica de anvelope cu productie de serie mare din Europa – Continental Automotive Products.
Pe piata mondiala, sunt trei mari jucatori
Dincolo de orice lupte investitionale, grupul francez Michelin este considerat, in acest moment, liderul producatorilor mondiali de anvelope, dar lupta cu principalul concurent, Bridgestone-Japonia este extrem de stransa. Bridgestone a avut anul trecut mari probleme, intrucat vehiculele echipate cu anvelopele produse de aceasta companie au suferit mai multe accidente. Comisiile care au anchetat cazul au afirmat ca anvelopele au fost cauza accidentelor. Piata mondiala de anvelope este extrem de concentrata, competitia fiind foarte stransa. Valoarea pietei este estimata la 70 miliarde de dolari, cu un ritm de crestere anual de 2-3%.
Afacerea anvelopelor este dominata de trei mari jucatori (Michelin, Bridgestone si Goodyear-Japonia), care detin 60% din piata mondiala. Patru jucatori de talie mijlocie detin 17% – Sumitomo-Japonia, Continental-Germania, Pirelli-Italia, Yokohama-Japonia. Restul pietei (23%) apartine unor producatori mici. Principalele piete pentru lideri sunt Europa – Michelin, America de Nord – Goodyear si Asia – Bridgestone. In ultimii 20 de ani, 50% din cele mai mari companii producatoare de anvelope au disparut. Michelin a achizitionat BF Goodrich si Uniroyal, Bridgestone a cumparat Firestone, Continental a preluat General, iar Goodyear a inghitit Dunlop.
Investitiile in tehnologie de ultima ora vor permite, la finalul lui 2002, realizarea unei productii anuale de 8 milioane anvelope pentru autoturisme.
Costurile de productie sunt foarte importante
In ultimii aproape o suta de ani, de cand a aparut autoturismul, producerea anvelopelor a facut parte dintr-o industrie care presupunea eforturi uriase din partea companiilor din domeniu. Asta si pentru ca era vorba despre o industrie unde produsul final trecea prin mainile a sute de angajati si prin mai multe zeci de linii de fabricatie. Introducerea proceselor de automatizare si inlocuirea oamenilor cu masinile nu au avut loc ca in alte industrii, asa ca nu s-a putut vorbi despre o revolutie industriala si in acest domeniu. Fabricile moderne beneficiaza de linii noi de fabricatie, dar forta de munca ramane factorul cel mai important pentru marile companii din domeniu. Problema costurilor de productie este in momentul de fata cel mai important argument pe care l-au adus companiile producatoare de anvelope atunci cand au regandit afacerea in sine. Solutia a fost deosebit de simpla, dar a inceput sa aduca rezultate financiare favorabile pentru companii precum Continental, Bridgestone, Michelin, Pirelli, Kumho, Goodyear, Bayer, Cooper, EniChem sau Yokohama.