"Directiva 2012/34/UE pentru integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european a fost avizată astăzi, 27 iulie 2016, de Guvernul României. Actul normativ pentru transpunerea Directivei urmează să fie transmis în Parlament pentru aprobarea în procedură de urgenţă", se arată în comunicat.
Documentul prevede o serie de reglementări pentru toate sectoarele domeniului feroviar, şi anume: reguli privind finanţarea şi administrarea infrastructurii feroviare; reguli privind licenţierea şi activitatea operatorilor feroviari; reguli privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru utilizarea infrastructurii feroviare; reguli privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară şi accesul la infrastructura feroviară şi la infrastructurile de servicii; reguli privind funcţionarea organismului naţional de supraveghere în domeniul feroviar.
MT precizează că prin implementarea acestui cadru legislativ, infrastructura feroviară va avea multiple beneficii economico-sociale, respectiv creşterea competitivităţii transportului feroviar de călători şi de mărfuri pe piaţa internă a serviciilor de transport, consolidarea sistemului naţional de servicii publice de transport feroviar de călători şi creşterea eficienţei atragerii de fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar.
Nu în ultimul rând, implementarea directivei va contribui la consolidarea activităţii administratorilor şi a operatorilor de transport feroviar, pentru a răspunde mai bine necesităţilor pieţei şi pentru a stimula cooperarea transfrontalieră dintre sistemele feroviare, la reducerea consumului de produse petroliere în sectorul transporturi, ca efect al promovării unui mod de transport mai eficient energetic precum şi la limitarea cheltuielilor bugetare în domeniul protecţiei mediului şi în domeniul sănătăţii, ca efect al promovării unui mod de transport mai puţin poluant şi mai sigur.
Potrivit MT, termenul limită al transpunerii Directivei 34 a fost 16 iunie 2015, termen ce a fost depăşit.
În urma discuţiilor purtate între Ministerul Transporturilor şi Comisia Europeană, de la instalarea în funcţie a actualului Guvern, România s-a angajat să adopte în Parlamentul României proiectul de lege pentru transpunerea Directivei 2012/34/UE până în luna octombrie 2016. Termenul intermediar asumat pentru avizarea proiectului de către Guvern era luna mai 2016.
Din cauza neîndeplinirii etapei intermediare, Comisia Europeană a decis transmiterea cazului către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
"Întârzierea privind supunerea spre avizare de către Guvern a proiectului de act normativ a fost cauzată de complexitatea procesului de avizare interministerială, necesară pentru a putea avea garanţia unei transpuneri corecte în legislaţia românească a Directivei. În plus, actul a necesitat şi aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării – avizare primită în şedinţa din data de 26.06.2016 a CSAT. Partea română va înştiinţa Comisia Europeană despre avizarea proiectului de lege în şedinţa Executivului de astăzi şi despre ultima etapă care mai trebuie parcurs. Astfel, sunt create condiţiile ca termenul final asumat pentru adoptarea actului normativ de către Parlament – octombrie 2016, să fie respectat", precizează MT.
Comisia Europeană a decis vineri, 22 iulie, să trimită România, Grecia şi Luxemburg în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru netranspunerea în legislaţiile naţionale a Directivei privind spaţiul feroviar unic european, a anunţat Executivul comunitar într-un comunicat de presă.
Comisia va solicita Curţii de Justiţie să impună României, Greciei şi Luxemburgului plata unei penalităţi zilnice până când directiva este transpusă în totalitate în legislaţia naţională. Comisia propune penalităţi zilnice de 30.310,80 euro pentru Grecia, de 8.710,00 euro pentru Luxemburg şi de 29.091,40 euro pentru România.
AGERPRES