Față de România, în urma deciziei de amânare a turneului final pentru anul 2021 luată de UEFA, autorităţile din unele dintre cele 12 ţări organizatoare s-au arătat rezervate în ceea ce priveşte găzduirea unor meciuri ale CE.
„Pot să confirm că Bucureştiul va găzdui în mod sigur cele 4 meciuri din calendarul EURO 2020 care s-a amânat cu un an. Din păcate există în Europa oraşe dintre cele organizatoare care resimt mult mai dur impactul acestei pandemii şi deja au anunţat, oficial sau nu, că au dificultăţi în a-şi onora angajamentul luat pentru anul acesta. În acest context pot spune foarte clar şi limpede că noi ne afirmă disponibilitatea în a prelua organizarea acestor meciuri.
Pentru că este o chestiune care ţine de onoarea, ţine de imaginea şi posibilităţile acestei ţări. Acest lucru l-am discutat şi cu premierul Ludovic Orban, l-am comunicat şi preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, cu care am discuţii constante… şi suntem dispuşi să organizăm mai multe meciuri la Bucureşti în EURO 2020″, a spus ministrul într-o transmisiune video pe Facebook.
Hotărâre de Guvern
Totodată, ministrul a precizat ca deja a fost scrisă o Hotărâre de Guvern care reconfirmă angajamentul României.
„Am scris deja o Hotărâre de Guvern care practic va reconfirma în mod oficial angajamentul nostru ferm pentru organizarea acestui extrem de important eveniment. Probabil că mâine va intra în şedinţa de Guvern. Este un document care practic declară de interes public şi de importanţă naţională acest Campionat European de fotbal de anul viitor.
În momentul de faţă Hotărârea de Guvern se află la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, unde probabil are deja obţinut avizul. Iar mâine va intra pe ordinea de zi a Guvernului sub rezerva obţinerii unui aviz similar din partea Ministerului Justiţiei.
Eu sper ca prin această Hotărâre de Guvern să fim foarte bine înţeleşi că ne dorim mai mult de la acest important eveniment care practic ne va aduce vizibilitate în plus, va crea imagine României şi ne va aduce multiple beneficii economice şi, bineînţeles, va suplimenta resursele pe care le putem atrage”, a adăugat el.
Stroe susţine că prin găzduirea mai multor partide România va acumula experienţă în organizarea de evenimente sportive majore.