România a luat foc după cele mai noi declaraţii ale lui Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei!

MAE, replică dură la acuzaţiile venite din Rusia: Denotă un mare grad de frustrare

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti i-a răspuns imediat liderului rus, care a comentat decizia Consiliului European din 23-24 iunie privind acordarea statutului de stat candidat la aderarea la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina.

Potrivit MAE, declaraţiile lui Dmitri Medvedev, fac parte din „retorica falsă” a Kremlinului „propagată în Republica Moldova” înainte, dar şi după invazia ordonată de Vladimir Putin în Ucraina.

„Declaraţiile lui Dmitri Medvedev, subsecvente deciziei istorice a Consiliului European din 23-24 iunie privind acordarea statutului de stat candidat la aderarea la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina, fac parte din retorica falsă, cu care ne-am obişnuit deja, a Kremlinului, propagată în Republica Moldova atât înainte, cât şi după agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei”, se arată într-un comunicat de presă oficial al Ministerului român de Externe.

Reacţia pe care a avut-o Dmitri Medvedev indică, pe lângă „un mare grad de frustrare”, un lucru cert şi anume faptul că decizia Consiliului European de a acorda statutul de stat candidat pentru Republica Moldova este „o decizie corectă şi reprezintă o realizare cu adevărat istorică, o reconfirmare a vocaţiei şi orientării europene” ale Republicii Moldova şi cetăţenilor săi.

„Această decizie reprezintă, pe de o parte, iniţierea drumului ireversibil spre integrarea deplină a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, acolo unde îi este locul şi, pe de altă parte, o nouă confirmare a valorii strategice a politicii de extindere a Uniunii”, mai transmite MAE.

Dmitri Medvedev acuză că România şi Republica Moldova plănuiesc formarea României Mari

Reamintim că Dmitri Medvedev, actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a declarat, sâmbătă, că se pregăteşte crearea României Mari.

Întrebat de jurnaliştii agenţiei TASS cât de repede ar putea adera Republica Moldova la UE, Medvedev a replicat:

„Republica Moldova a intrat în lunga coadă pentru aderarea la UE, întinsă pe parcursul a zeci de ani. Bon voyage! Dar ei o vor mai devreme!

Prin urmare, există o altă cale de a obține aderarea la UE: crearea unei noi Românii Mari!”

„Prima ședință comună a Parlamentelor moldovean și român a fost finalizată de către deputații care au dansat ținându-se de mână. A părut destul de amuzant.

Cu toate acestea, consecințele pot fi mult mai puțin amuzante”, a mai afirmat Dmitri Medvedev.