Vin vremuri grele pentru români: Facturile EXPLODEAZĂ!

Preţul energiei electrice pe bursă a atins miercuri cel mai mare nivel din acest an.

Preţul energiei pe piaţa spot a bursei OPCOM a înregistrat, miercuri, o medie de 345 de lei pe MWh, fiind cel mai mare nivel zilnic înregistrat în acest an şi, totodată, cel mai ridicat din rândul ţărilor cu care România este cuplată, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier.

Spre comparaţie, la începutul lunii august, preţul mediu era de 166 de lei pe MWh, în iulie – 170 de lei, în iunie – 258 de lei, în mai – 112 lei, în aprilie – 63 de lei, în martie – 221 de lei, în februarie – 215 lei, iar la începutul lunii ianuarie de 162 de lei pe MWh.

În intervalul orar de vârf, adică 9:00 – 22:00, preţul de miercuri are o medie de 382 lei pe MWh, cu un maxim de 451 de lei pe MWh la ora 20:00. Această valoare orară este, de asemenea, cea mai mare din acest an.

Piaţa spot – Piaţa pentru Ziua Următoare – este o piaţă volatilă. Spre exemplu, în august, preţul în România a fost unul dintre cele mai mici din regiune, chiar cel mai mic din Europa pe data de 5 august.

Pe plan regional, preţul mediu din România de miercuri, 74,48 euro pe MWh, este cel mai mare dintre ţările cu care aceasta este cuplată. În Ungaria, preţul mediu este de 67,61 euro, în Slovacia – 67,51 euro, iar în Cehia – 67,09 euro pe MWh.

Preţul mare al energiei pe piaţa din România vine în contextul în care Nuclearelectrica a anunţat, marţi, că va opri controlat reactorul 2 de la Cernavodă începând de miercuri, ora 15:00, pentru reparaţii, timp de trei zile.

Totodată, producţia de energie ieftină, regenerabilă, a fost scăzută în ultima perioadă, cu excepţia celei hidro.

Spre exemplu, miercuri, la ora 13:40, energia hidro asigura 29% din producţie, cărbunele – 25%, nuclear – 15%, hidrocarburi – 13%, fotovoltaic – 7,57%, eolian – 8,47%, biomasă – 0,32%.

La ora menţionată, consumul naţional era de 7.438 MW, iar producţia, de 6.974 MW, diferenţa fiind importată. AGERPRES