Aproximativ un milion de numere de telefon au fost portate pe parcursul anului 2019 pe piaţa telecom din România, cele mai multe (93%) fiind pe segmentul telefoniei mobile, unde primul loc este deţinut de RCS&RDS, cu peste 337.700 de portări, reiese din statistica publicată, vineri, de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Conform datelor furnizate de telecom, din totalul celor 958.821 de numere de telefon portate anul trecut, 895.083 sunt numere de telefonie mobilă şi 63.738 de telefonie fixă.
Media lunară de portări aferentă anului 2019 este în uşoară creştere faţă de anul anterior, de la 77.543 – în 2018, la 79.902 de portări. Cifre peste medie au fost înregistrate în lunile mai (89.584 numere), decembrie (88.317) şi ianuarie (88.183), când au fost portate cele mai multe numere.
Potrivit sursei citate, în 2019, 81% din numărul de portări au fost realizate de către persoane fizice, în timp ce restul de 19% au aparţinut persoanelor juridice.
Ce rețea preferă românii
Pe segmentul telefoniei mobile, furnizorii de telefonie mobilă au reuşit să atragă, în 2019, prin portare, 895.083 de utilizatori. Dintre aceştia, cei mai mulţi au optat pentru reţeaua RCS & RDS (337.784), în timp ce Orange a primit prin portare 170.528 de utilizatori, Telekom Romania Communications – un număr de 152.274 utilizatori, Vodafone (137.385), iar Telekom Romania Mobile Communications un număr de 97.086 utilizatori.
Totodată, din totalul celor 895.083 de numere de telefonie mobilă portate în 2019, aproape jumătate (47%) au fost numere de cartele preplătite.
În privinţa telefoniei fixe, datele ANCOM arată că, în anul 2019, au fost portate 63.738 de numere, reprezentând 7% din totalul numerelor portate în acest an. Majoritatea numerelor de telefonie fixă portate au fost împărţite între principalii furnizori, astfel: RCS & RDS – 34.527, Vodafone – 10.488, Orange – 9.954, UPC România – 5.085 şi GTS Telecom – 1.025.
De asemenea, anul trecut, au fost portate 14.795 de numere independente de locaţie, numere cu acces gratuit şi numere cu tarif special.
În procesele de portare desfăşurate în cursul anului trecut au fost implicaţi 32 de furnizori de telefonie fixă şi mobilă, precizează ANCOM.
La capitolul reclamaţii, în 2019, Autoritatea susţine că a primit 346 de petiţii pe tema portabilităţii, cele mai multe fiind generate de anumite probleme tehnice apărute în derularea procesului de portare, respectiv întârzierea mesajelor introduse de furnizori în baza de date centralizată (BDC) sau probleme de rutare. Alte probleme semnalate de către utilizatori s-au referit la anularea proceselor de portare, la cererea utilizatorilor, precum şi la întârzierea realizării procesului de portare.
Statistica ANCOM relevă faptul că, de la introducerea serviciului de portabilitate în România, în 21 octombrie 2008, peste 6,3 milioane de numere au fost transferate între reţele. Dintre acestea, 5,5 milioane sunt numere de telefonie mobilă (86%) şi peste 800.000 sunt de telefonie fixă.