Anul trecut, s-a observat, de asemenea, o tendinţă în creştere – manifestată încă din 2009 – în comportamentul consumatorilor de a-şi face cumpărăturile de Crăciun din magazinele online sau prin email. Astfel, vânzările online au crescut şi anul trecut, cu aproximativ 8% faţă de 2010.
România s-a aflat într-o poziţie favorabilă, cu o creştere a volumului vânzărilor în comerţul cu amănuntul, în perioada octombrie-decembrie 2011, de aproximativ 3,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Pe de altă parte, Bulgaria este singura ţară din Europa Centrală şi de Est (ECE) care înregistrat o scădere a vânzărilor, de până la 2,5% comparativ cu anul anterior.
„În urmă cu cinci ani, Crăciunul a început pentru retaileri în noiembrie, atunci când vânzările au înregistrat creşteri considerabile comparativ cu lunile anterioare. Însă, în 2011, luna decembrie a fost de departe cea mai bună perioadă din întregul an din punctul de vedere al vânzărilor, mai ales pentru produsele din gama echipamentelor electrice şi electrocasnice, dar şi pentru alcool, jucării şi produse alimentare, cu atât mai mult dacă acestea au fost subiectul unor oferte speciale. Retailerii au înregistrat, de asemenea, majorări ale cifrelor de afaceri în ultimul trimestru din 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, în contextul creșterii consumului cu aproximativ 2-3%”, a declarat Luiza Moraru, directorul departamentului de retail al CBRE România.
Ţările emergente merg bine
Dacă vânzările în statele membre ale UE situate în sudul continentului au înregistrat scăderi şi de până la minus 10% (în Italia) comparativ cu 2010, ţările din Europa Centrală şi de Est s-au bucurat chiar de un mini-boom. Astfel, Polonia s-a aflat în vârful clasamentului cu o creştere a volumului vânzărilor în comerţul cu amănuntul, în perioada octombrie-decembrie 2011, de până la aproximativ 8,6% faţă de 2010, evidenţiază raportul CBRE.
Ţările scandinave şi Marea Britanie au înregistrat, de asemenea, creşteri considerabile ale vânzărilor, peste aşteptările pieţei, în vreme ce volumul de vânzări în Germania şi Franţa în perioada Crăciunului din 2011 a fost în scădere (-0,9%, respectiv, -2,4%) comparativ cu anul anterior.
Avansul volumului vânzărilor în decembrie 2011 în Federaţia Rusă a fost, însă, cel mai mare de pe întreg continentul european, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, adică 9,5%, în vreme ce vânzările în ultimele două săptămâni înainte de Craciun au avansat cu 16,1% faţă de anul anterior.