„În ciuda faptului că hotelierii se aşteptau ca în acest an, de Revelion, numărul turiştilor să scadă comparativ cu anul trecut, ţinând cont de puterea de cumpărare mai mică şi de faptul că în această perioadă n-a fost zăpadă, au avut o surpriză plăcută, pentru că staţiunile din ţară au fost cu 5,5% mai pline decât de Revelionul 2016/2017”, precizează FPTR într-un comunicat.
În opinia prim-vicepreşedintelui Federaţiei, Dragoş Răducan, România se detaşează de la an la an ca fiind principala opţiune de vacanţă a turiştilor români.
„Fără să fi devenit, aşa cum ne dorim, de altfel, cu toţii, o destinaţie pe care străinii o iau în calcul atunci când îşi plănuiesc vacanţa de Revelion, România se detaşează de la an la an ca fiind principala opţiune de vacanţă a turiştilor români. Tarifele de cazare accesibile, mâncarea mai ieftină decât oriunde în destinaţiile concurente şi faptul că este o ţară sigură, fac ca numărul de români din staţiunile autohtone să se majoreze constant de la an la an. Cu toate acestea, vremea caldă, anormală pentru această perioadă, a scăzut cererea pentru destinaţiile de schi interne şi externe”, a declarat Dragoş Răducan, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, evenimentele politice, sociale, dar, mai ales, cele economice din ultima parte a acestui an nu au influenţat fluxul de turişti români şi nu au existat modificări semnificative pentru rezervările de Revelion în staţiunile din ţară, comparativ cu anul trecut, lucrurile mergând chiar mai bine per total, deşi anumite segmente au scăzut.
Datele federaţiei arată că destinaţiile cu tradiţie au fost arhipline, înregistrându-se la nivel naţional o creştere a numărului de turişti cu 5,5% faţă de anul trecut. În continuare, cel mai mare număr de locuri vândute de Revelion se înregistrează în turismul rural. Astfel, 58.000 de turişti au preferat să-şi petreacă noaptea de Revelion la pensiuni, cu 5,5% mai mult faţă de anul trecut. Datorită pachetelor consistente de servicii, în acest segment s-au înregistrat cele mai lungi sejururi, de până la cinci nopţi.
„Peste 28.000 de români au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în staţiunile balneare, în scădere cu 3,4%, faţă de anul trecut. Scăderi s-au înregistrat şi în zonele montane, unde 36.000 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa de Revelion la munte, cu 5,5% mai puţin faţă de anul trecut. Motivul principal pentru aceasta involuţie a fost vrema extrem de caldă, nespecifică acestei perioade şi lipsa posibilităţilor de agrement alternativ sporturilor de iarnă”, se menţionează în comunicatul patronatului din turism.
FPTR precizează că pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României au plătit peste 36.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 3% faţă de anul anterior. Creşteri s-au înregistrat în Delta Dunării, dar şi pe Litoral, numărul turiştilor din aceste destinaţii fiind, totuşi, foarte mic.
În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada sărbătorilor, se constată că acestea au crescut faţă de 2017 cu o medie de 5%.
Astfel, românii au cheltuit peste 172 milioane de lei pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în creştere cu 11% faţă de anul anterior. Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Strajă, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.
Patronatul menţionează că românii care au ales să îşi petreacă vacanţa de sărbători în străinătate au avut de ales între destinaţii de schi şi sporturi de iarnă, pachete turistice de tip city-break în oraşe europene şi destinaţii exotice îndepărtate. Chiar dacă au beneficiat de un număr mai mic de zile libere, aproape 11.000 de turişti români au apelat la agenţiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate.
În aceste condiţii, numărul celor care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte ţări a crescut cu aproximativ 8% faţă de anul 2016, aceştia cheltuind cu 13% mai mult faţă de anul trecut. Cei mai mulţi şi-au cumpărat pachete pentru destinaţii de schi şi sporturi de iarnă în Austria, Franţa, Italia şi Bulgaria.
„Se menţine, în schimb, un interes scăzut pentru destinaţii tip city-break, precum şi dispariţia solicitărilor pentru ţările din zona Orientului apropiat şi mijlociu, compensate de creşterea interesului pentru destinaţii îndepărtate. Au apărut destinaţii noi de Revelion în preferinţele turiştilor români, precum Bahamas, Jamaica, Australia, Africa de Sud, Dubai. S-a înregistrat un interes crescut pentru Republica Dominicană, Maldive, Singapore, Mauritius şi Thailanda”, se mai arată în comunicat.
Conform FPTR, pe finalul acestui an s-a menţinut trendul organizării pe cont propriu a vacanţelor, astfel numărul turiştilor români care îşi cumpără servicii turistice folosind sisteme de rezervări online este în continuă creştere. Aceştia rezervă în special bilete de avion şi cazări în destinaţii externe, renunţând la serviciile de masă şi agrement, specifice perioadei.
FPTR precizează că datele furnizate sunt aproximative şi au fost obţinute pe baza estimărilor făcute de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.