Numărul autoturismelor hibride şi electrice vândute în România, în primele 7 luni ale anului, a crescut cu 62,09%, până la 402 unităţi, comparativ cu 246 de exemplare consemnate în aceeaşi perioadă a anului anterior, cea mai comercializată marcă pe acest segment fiind Toyota, cu 258 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
Conform datelor oficiale, în perioada ianuarie – iulie 2016, vânzările de autovehicule ecologice au reprezentat echivalentul a 0,7% din totalul autoturismelor noi comercializate la nivel naţional.
La nivelul lunii iulie din acest an, au fost vândute 95 de maşini 'verzi', în creştere cu 58,3% faţă de luna anterioară, când s-au înregistrat 60 de unităţi comercializate.
De asemenea, în primele şapte luni din 2016, statistica arată că au fost achiziţionate 402 de autoturisme hibride/electrice 100%, în creştere cu circa 62%, în comparaţie cu acelaşi interval din 2015, când numărul acestora era de 246 de unităţi.
În topul celor mai comercializate mărci auto ecologice, din ianuarie până în iulie, primul loc este ocupat de Toyota, cu 258 de unităţi (+61,3% faţă de primele 7 luni din 2015), urmată de Lexus (86 de unităţi, +207,1%), BMW (15 unităţi, faţă de niciun exemplar vândut în perioada ianuarie – iulie 2015) şi Land Rover (10 unităţi, -33,3%).
Datele APIA relevă că, pe întreg anul 2015, numărul autovehiculelor electrice şi hibride noi vândute în România a fost de 495 de unităţi, mai mult decât dublu (110%) comparativ cu anul 2014, când au fost comercializate 236 de unităţi.
La nivel general, livrările totale de autovehicule noi (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat, în primele şapte luni din acest an, un salt de 14,8%, în primele 7 luni, comparativ cu perioada similară a anului precedent, la 75.869 unităţi.
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte raportul persoană fizică/persoană juridică, în iulie 2016, este prima luna din ultimii 4 ani şi jumătate, în care vânzările de autoturisme către persoane fizice au fost superioare ca şi număr celor realizate către persoane juridice (55%/45%).
În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel pierd supremaţia deţinută până acum, ajungând pe ansamblul celor 7 luni din 2016 la o pondere de 49%, în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2015, când, în intervalul ianuarie – iulie, ponderea acestora era de 54%.
SURSA: Agerpres