Instituţia precizează că a alocat integral suma subscrisă.
Emisiunea de titluri de stat, prima din ultimii 10 ani destinată populaţiei, a fost subscrisă de un număr total de 1.236 investitori iar cea mai mare cerere s-a înregistrat în Bucureşti (46,13%). Capitala a fost urmată de judeţele Sibiu (3,37%), Mehedinţi (2,97%), Alba (2,87), Dolj (2,80%) şi Olt (2,76%).
'Ministerul Finanţelor Publice anunţă alocarea integrală în valoare de 64,999 milioane de lei a titlurilor de stat pentru populaţie subscrise în perioada 8 – 19 iunie a.c., în cadrul Programului pilot FIDELIS, cu o maturitate de 2 ani. Dobânda finală a fost stabilită la 2,15%. Investitorii au subscris un număr total de 64.999 titluri, din care 64.686 titluri de stat prin cele trei bănci din sindicatul de intermediere, BCR, BRD-Societe Generale şi Raiffeisen Bank, prin intermediul unei reţele de 486 unităţi distribuite pe întreg teritoriul ţării şi 313 titluri de stat prin 6 participanţi eligibili (societăţi de servicii de investiţii financiare). Un număr de 27.810 titluri au fost subscrise în tranşa primară (până la maximum 50 titluri) şi 37.189 titluri în tranşa secundară (peste 50 titluri)', se arată în comunicatul citat.
Potrivit documentului, relansarea după 10 ani a titlurilor de stat dedicate în exclusivitate populaţiei prin Programul FIDELIS are în vedere crearea unui instrument alternativ de economisire, diversificarea bazei de investitori în titlurile de stat, precum şi îmbunătăţirea culturii financiare a populaţiei.
Titlurile de stat pentru populaţie vor fi tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti începând cu data 26 iunie 2015.
Ministerul Finanţelor Publice urmează să facă o evaluare a acestei emisiuni de titluri de stat pilot dedicată populaţiei, în baza căreia va stabili strategia de piaţă privind emiterea acestui instrument de datorie guvernamentală.
Valoarea programului, denumit Fidelis, a fost de 100 de milioane de lei, cu posibilitatea majorării, iar valoarea nominală a unui titlu de stat a fost de 1.000 de lei. Scadenţa emisiunii este la 2 ani.
În cazul în care investitorul doreşte vânzarea titlurilor de stat achiziţionate în oferta sau cumpărarea unor titluri noi, după închiderea ofertei, şi listarea titlurilor la BVB, acesta poate consulta cotaţiile pe site-ul www.bvb.ro, dar trebuie să ia legătura cu intermediarul.
Comisionul perceput de băncile intermediare pentru vânzarea sau cumpărarea acestor titluri de stat nu va depăşi 0,1% din valoarea vânzării/cumpărării în timp ce societăţile de investiţii financiare vor aplica propria politică de comisionare.
Potrivit autorităţilor, dobânda şi câştigul de capital obţinute de investitorii persoane fizice din deţinerea şi tranzacţionarea titlurilor de stat emise de statul roman sunt venituri neimpozabile. De asemenea, maximul intervalului de dobândă la care poate subscrie populaţia va fi mai mare faţă de randamentul actual al titlurilor de stat cu aceeaşi maturitate (2 ani). Vânzarea titlurilor de stat pe bursă va permite conservarea dobânzii acumulate până la momentul tranzacţiei spre deosebire de alte investiţii la care dobânda se pierde în cazul în care respectiva investiţie nu este păstrată pana la maturitate sau pe un anumit termen predefinit.
FIDELIS a fost este prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie derulată de Ministerul Finanţelor Publice în ultimii 10 ani.
AGERPRES