Conform AFM, în cadrul sesiunii din acest an al programului guvernamental „Rabla”, prin cele 132 de dosare aprobate pentru extensia „Clasic” se vizează achiziţionarea a 317 autovehicule, în timp ce prin cele 13 dosare avizate în varianta „Plus” se vor cumpăra 20 de autoturisme, dintre care 5 electrice-hibrid şi 15 electrice 100%. Pe de altă parte, în „Rabla Clasic” au fost respinse în această primă etapă, 27 de dosare, iar în „Rabla Plus” două astfel de dosare nu au fost acceptate.
Listele persoanelor juridice care au fost acceptate, respectiv respinse în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunile aferente celor două programe de înnoire a parcului auto naţional. AFM precizează că persoanele juridice care au fost acceptate în programe se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto care au fost validaţi, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei. Totodată, persoanele juridice care au fost respinse au posibilitatea să depună contestaţii până la data de 24 aprilie 2018, inclusiv, sau pot depune un nou dosar de înscriere. De asemenea, persoanele juridice interesate pot depune dosare de acceptare în cadrul Programelor Rabla şi Rabla Plus până la data de 28 septembrie 2018.
Conform Agerpres, ediţia cu numărul XIV a Programului „Rabla” a demarat, în data de 15 martie, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, cu două luni mai devreme faţă de sesiunea din 2017, bugetul alocat fiind de 253 de milioane lei. Din bugetul total alocat pentru cele două secţiuni ale programului guvernamental, 133 de milioane lei sunt pentru „Rabla Clasic”, iar 120 de milioane de lei pentru „Rabla Plus”.
Citește și:
Programele „Rabla” pe neînțelesul românilor
Programul Rabla Clasic: Cele mai interesante oferte ale comercianților