Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede ca în ultima duminică a lunii octombrie să fie sărbătorită Ziua Naţională a Gastronomiei şi Vinului Românesc. Proiectul, iniţiat la prima ediţie a Congresului Naţional de Gastronomie şi Vin de către chef Nico Lontras (Rare Food Services), Cezar Ioan (vinul.ro) şi Cosmin Dragomir (gastroart.ro), a fost adoptat cu 251 de voturi pentru, două abţineri şi niciunul împotrivă de către Camera Deputaţilor, for decizional.

Inițiativa a fost depus de către deputatul braşovean Mihai Mohaci și stipulează că această zi poate fi organizată de „autorităţile publice centrale, locale, de celelalte instituţii ale statului, de persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter social sau ştiinţific, în scopul de a aprecia şi promova obiceiurile şi produsele culinare tradiţionale”. Autorităţile publice centrale şi locale pot contribui la organizarea acţiunilor precizate prin acordarea de sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

De altfel, peste câteva zile, la ediţia a III-a a Congresului Naţional de Gastronomie şi Vin (care va avea loc la ora 10.00 în Aula ASE Bucureşti, iniţiatorii vor lansa şi un ghid de bune practici pentru această lege.

„Ziua gastronomiei şi vinurilor din România poate fi unul dintre factorii care să declanşeze pofta pentru (re)cunoaştere, mândrie şi progres. Francezii, italienii, spaniolii, nemţii, cehii, turcii (şi cam toate popoarele „cu istorie” la care ne putem uita) au făcut din gastronomie (şi vinuri, unde acesta e tradiţional) vârf de lance pentru atragerea de turişti, pentru exporturi, pentru a reconstrui legăturile invizibile care alcătuiesc ţesătura intimă a unei naţiuni”, spune Cezar Ioan (vinul.ro).

Chef Nico Lontras afirmă: „Este un pas important pentru ne stabili identitatea culinară naţională, regională, locală şi microlocală. Promovarea gastronomiei şi a vinurile autohtone se face după ureche, după cum îl taie capul pe fiecare. Poate e timpul să avem un concept robust şi atractiv pentru potenţialii turişti, o strategie pe termen scurt, mediu şi lung care să fie în folosul tuturor”.