Studiu Revolut. Românii au primit bani din peste 70 de țări
Fondurile transferate în România, în primele șase luni ale anului, au crescut cu 15% față de 2022, conform datelor înregistrate de super-aplicația financiară Revolut, care are 35 de milioane de clienți, din care 3,5 milioane în România.
În privința numărului de tranzacții realizate, atât către România, cât și din România către alte state, și acesta s-a plasat pe un trend pozitiv. Numărul transferurilor de bani către țara noastră (inbound) a crescut cu 17%. Transferurile către alte țări (outbound) au avut o creștere de 15% (incluzând transferuri peer2peer și transferuri între un cont bancar și un cont Revolut).
De unde au intrat bani în România?
Fondurile totale trimise către România de utilizatorii Revolut au crescut ca valoare cu 15%, în 2023 față de 2022. Cele provenite din primele 10 țări au înregistrat o creștere superioară, cu 20%, depășind valoarea de 1,7 miliarde de euro.
Primele 10 țări sunt:
- Regatul Unit
- Germania
- Olanda
- Irlanda
- Franța
- SUA
- Italia
- Spania
- Belgia
- Elveția
Cele mai mari creșteri ale sumelor totale transferate în România au fost înregistrate în:
- Belgia (+43%)
- Germania (+41%)
- Italia (+37%).
Un client Revolut mediu care utilizează aplicația pentru transferuri internaționale de bani a trimis în România cu 7% mai mult decât în 2022, adică 2.616 euro față de 2.453 euro (medie anuală).
În privința numărului de utilizatori care au realizat transferuri de fonduri către România, cea mai mare creștere a fost înregistrată, în 2023, în:
- Italia (+25%)
- Spania (+18%)
- Germania (+17%)
Datele interne Revolut arată și evoluții diferite în funcție de vârstă, în privința remiterilor de fonduri în țară.
De exemplu, seniorii (peste 65 de ani) sunt beneficiarii celor mai mari sume cu o medie anuală de peste 3.300 euro per utilizator.
Tinerii din Generația Z (18-24 ani), în schimb, primesc sume mai mici, dar mai des.
Pentru această categorie de utilizatori s-a remarcat o creștere cu 32% a tranzacțiilor totale realizate în 2023 față de 2022.
Către un utilizator mediu din acest segment de vârstă s-au efectuat transferuri de bani de cel puțin 22 de ori pe an.
Către ce destinații au fost transferate fonduri din România?
Revolut a ajutat clienții din România să trimită fonduri către beneficiari din 174 de țări și teritorii. Suma medie transferată per utilizator către alte țări a fost inferioară sumei medii care a intrat în țară – 1.215 de euro per utilizator/an.
Un utilizator Revolut din România a făcut, în medie, opt transferuri internaționale, în 2023. Numărul clienților care au trimis bani peste granițe a crescut cu 8% în 2023 față de 2022.
În topul creșterilor sumelor trimise în 2023 vs 2022, s-au situat Georgia (x12), Nepal (x4), India și Ucraina (x2). După creșterea numărului de tranzacții, clasamentul a fost următorul: Georgia (x7), Ucraina și Nepal (x4), Moldova (x3). În Moldova, Revolut Lite, care a fost lansată în iunie 2023 pe piața locală, a devenit a doua cea mai descărcată aplicație financiară din această țară, în noiembrie anul trecut.
În privința particularităților generaționale, datele Revolut arată că segmentul de vârstă 55-64 a trimis cea mai mare sumă medie per client – 1.720 euro. Generația Z (18-24 de ani) a fost campioană la numărul mediu de transferuri realizate. 10 transferuri internaționale per client. Segmentul 45-54 de ani a fost pe primul loc la suma medie trimisă per transfer (220 de euro/ client).
„Evoluția din ultimii ani a poziționat Revolut ca un adevărat cont bancar principal, la care clienții apelează pentru nenumărate operațiuni – plăți, transferuri internaționale rapide, investiții pe bursă sau în metale prețioase, credite de consum, instrumente de analiză și gestionare a bugetului personal.
Dincolo de simplitatea și inovația cu care Revolut și-a obișnuit clienții, banca noastră digitală are o contribuție importantă la creșterea incluziunii financiare în zeci de piețe. Alături de cei peste 35 de milioane de clienți la nivel global, din care 3,5 milioane în România, construim un ecosistem financiar bazat pe accesibilitate, transparență, avans tehnologic și încredere”, a declarat Gabriela Simion, General Manager sucursala Revolut Bank România.
Cu Revolut, utilizatorii pot trimite bani și către portofele mobile
Pe măsură ce lumea devine mai interconectată, Revolut aduce tot mai multe noutăți care contribuie la progresul industriei financiar-bancare și sporesc confortul clienților. De la începutul acestui an, utilizatorii Revolut din România, la fel ca cei din Spațiul Economic European (SEE) și Regatul Unit, pot trimite fonduri și către Bangladesh, Ghana, Kenya, Pakistan.
Pentru a facilita transferurile către Bangladesh (bKash) și Kenya (M-Pesa), banca digitală a lansat o nouă funcționalitate, Portofelul Mobil (electronic). Transferurile către portofelele mobile se realizează rapid – de la câteva secunde până la cel mult 30 de minute – și utilizează fluxuri diferite de transferurile internaționale prin schemele tradiționale.
Expeditorul are nevoie doar de câteva date de identificare a beneficiarului:
- numărul de telefon
- adresa de e-mail asociată contului său cu portofel electronic
Costul este comparabil celui pentru transferurile bancare către conturi non-Revolut. Pentru a trimite bani către portofele digitale, se percepe un comision de:
- 0,75% (minimum 1 GBP) către destinatari din Bangladesh
- 0,20% (minimum 1 GBP) către destinatari din Kenya
Lansată pe piața locală în 2018, Revolut s-a impus prin oferta avantajoasă de transferuri instant peer2peer (p2p) între clienții săi și servicii de schimb valutar. Banca digitală revoluționară a devenit una dintre cele mai populare instituții financiare de pe piața locală.
În România, Revolut operează prin Revolut Bank UAB, entitate înregistrată în Republica Lituania. În 2024, Revolut Bank UAB va operaționaliza în România o sucursală locală, 100% digitală.