Românii au prins gustul cumpărăturilor online! Vacanțele de vară sunt la mare căutare în această perioadă

Românii cumpără tot mai des vacanțe online și fac acest lucru încă de la începutul anului pentru a beneficia de reduceri. Cele mai căutate sejururi sunt bineînțeles cele pentru concediul de vară, atât în țară cât și peste hotare.

Comportamentul românilor care își cumpără vacanța de vară încă de la începutul anului, pentru a beneficia de condițiile de rezervare din programul Early Booking, s-a modificat față de anii trecuți. Astfel, față de aceeași perioadă din 2019, când turiștii își “făceau lecțiile” pe site, unde comparau prețurile la hotelurile din ofertă, destinațiile și serviciile oferite în pachet, luau o decizie și apoi mergeau într-o agenție pentru a-și cumpără sejurul offline, de la începutul acestui an vânzările în online au crescut cu 40%, arată datele agenției Christian Tour, cel mai mare operator român de chartere de pe piața autohtonă.

“În general, românii sunt încă reticenți când vine vorba despre cumpărături online, mai ales dacă vorbim despre sume mai mari, așa cum sunt cele la pachetele turistice. Din fericire, atitudinea față de e-commerce se schimbă, iar cifrele înregistrate în online de Christian Tour arată că turiștii încep să se obișnuiască nu doar să caute informații pe site-urile agențiilor de turism, ci și să achiziționeze efectiv vacanța din mediul online. Astfel, de la începutul anului, valoarea totală a vacanțelor cumpărate online, de pe christiantour.ro, depășește 1 milion de euro, ceea ce ne încurajează să facem și mai multe investiții în zona online, ȋn sensul îmbunătățirii serviciilor oferite clienţilor noştri, dar mai cu seamă ȋn optimizarea experienţei de cumpărare online”, a declarat Cristian Pandel, CEO Christian Tour.

Sejururile pentru vară sunt la mare căutare în această perioadă

Începutul anului este perioada în care se înregistrează cele mai mari vânzări de vacanțe. Datorită reducerilor însemnate din programul Early Booking, mii de români își rezervă sejurul de vară în lunile ianuarie și februarie, pentru a beneficia de avansurile mici, de doar 10% din valoarea pachetului, de plata în tranșe și de discountul care depășește 50% pe unele destinații. Condițiile de plată se aplică atât la cumpărăturile offline, cât și online.

La fel ca în offline, și în mediul online cele mai căutate vacanțe în această perioadă sunt sejururile pentru concediul de vară, în stațiuni de litoral din țară și străinătate. Astfel, clasamentul destinațiilor solicitate este condus de Antalya (Turcia), urmată de stațiuni din Grecia și Bulgaria.

Top 10 destinații cumpărate online în perioada de Early Booking:

  • Antalya (Turcia)
  • Thassos (Grecia)
  • Zakynthos (Grecia)
  • Nisipurile de Aur (Bulgaria)
  • Creta Heraklion (Grecia)
  • Hurghada (Egipt)
  • Lefkada (Grecia)
  • Eforie Nord
  • Mamaia
  • Halkidiki (Grecia)

Valoarea medie a unui pachet achiziționat online este în jur de 1.100 de euro pentru două persoane, ușor mai ridicată comparativ cu alți ani, ceea ce înseamnă că românii și-au mărit bugetele de vacanță. Pe anumite destinații, precum Antalya și Egipt, unde turiștii caută și hoteluri de lux, comanda medie pe site-ul christiantour.ro este de peste 1.500 de euro pentru două persoane.

În această perioadă, reducerile Early Booking maxime sunt de până la 52% din valoarea pachetului. De exemplu, o săptămână de vacanță în Creta (7 nopți cazare și transport avion din București) costă 239 de euro de persoană față de 507 euro, preţul ȋntreg. În Turcia, în stațiunea Alanya, un pachet care include 7 nopți de cazare la un hotel de 4 stele în regim all inclusive și transport cu zbor charter din Cluj-Napoca poate fi achiziționat în această perioadă cu 218 euro de persoană față de 519 euro.