FINANȚARE Cu o reducere importantă a creditelor restante și cu migrarea împrumuturilor către cele în monedă națională, sistemul bancar s-a însănătoșit semnificativ în ultimele 12 luni.
Primele două luni din acest an au arătat că situația creditelor acordate firmelor și populației continuă să se amelioreze. Valoarea restanțelor, unul dintre cei mai importanți indicatori ai sistemului bancar, a coborât la 13,6 miliarde lei la sfârșitul lui februarie, cu 35,7% mai puțin decât în februarie 2016, conform datelor BNR. Din totalul restanțelor, puțin peste șase miliarde lei erau în monedă națională, cu 33,4% mai mici decât în februarie 2016, iar restul de 7,55 miliarde lei erau în valută, scăderea fiind de 37,5% pentru acestea.
În schimb, a crescut, în ianuarie față de decembrie 2016, numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanțe mai mari de 30 de zile, cu 13.029 până la un total de 648.873, fiind a treia lună consecutivă de creștere.
Trebuie menționat însă că o mare parte a restanțierilor vin de la instituții financiare nebancare (IFN). Valoarea restanțelor persoanelor fizice s-a ridicat la 8,08 miliarde lei, dintre care trei miliarde în monedă națională, echivalentul a 3,45 miliarde lei în euro, echivalentul a 45,5 milioane lei în dolari și echivalentul a 1,58 miliarde lei în alte valute. De asemenea, restanțele mai mari de 90 de zile, cele mai greu de recuperat, însumau 4,5 miliarde lei. Băncile au mai raportat și credite scoase în afara bilanțului în valoare de 1,5 miliarde lei, iar echivalentul a 1,97 miliarde lei se aflau în colectare.
Soldul creditelor acordate până la sfârșitul lui februarie se ridica la 222,5 miliarde lei, cu doar 2,11% mai mare (1,9% în termeni reali) decât valoarea din urmă cu un an. Dintre acestea, 127,1 miliarde lei sunt împrumuturi în monedă națională, în creștere cu 13,9%. Ponderea creditelor în lei, considerate mai sigure pentru debitori, este majoritară de anul trecut, ca urmare a dobânzilor foarte mici din ultimii ani și a reticenței băncilor de a mai acorda împrumuturi în valută, în special persoanelor fizice. Valoarea creditelor în valută a scăzut cu 10,6% dacă le exprimăm în lei și cu 11,5% dacă le exprimăm în euro.
Crește valoarea numerarului
Interesant este că, în ciuda creșterilor de două cifre aferente creditelor noi în lei de pe parcursul anului trecut, soldul total al împrumuturilor este doar în ușoară creștere. Creditele noi au reușit doar să acopere împrumuturile ajunse la scadență și a celor care au devenit restante. În absența împrumuturilor noi am fi asistat la o scădere semnificativă a soldului total.
Valoarea creditelor acordate populației s-a ridicat la 113,1 miliarde lei, dintre care cele pentru consum au totalizat 51,4 miliarde lei, iar cele pentru locuințe puțin peste 59 miliarde lei, în timp ce 1,27 miliarde lei erau credite destinate altor scopuri. În condițiile în care creditele imobiliare sunt în proporție de circa 90% luate prin programul Prima Casă, riscul bancar aferent este redus. Creditul guvernamental, adică împrumuturile statului și al autorităților centrale sau locale, a ajuns la 96,22 miliarde lei în februarie, în creștere cu 7,4% față de aceeași lună a anului trecut.