Românii au tranzacţionat peste 400.000 de imobile în primul semestru

Românii au încheiat peste 400.000 de tranzacţii imobiliare în primele şase luni ale acestui an, mai multe cu 18.607 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit statisticilor periodice realizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

În luna iulie a acestui an au fost tranzacţionate 66.300 de imobile în toată ţara, cu aproximativ 3.300 mai mult faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna iulie 2013, numărul tranzacţiilor a scăzut cu aproape 8.000.

Cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în perioada ianuarie-iulie 2014 în Bucureşti – 36.055, Ilfov – 28.072 şi Timiş – 25.765. La polul opus, judeţele în care s-au vândut cele mai puţine imobile în primele şapte luni ale anului sunt Teleorman – 3.607, Bistriţa-Năsăud – 4.062 şi Covasna – 4.680.

În iulie 2014, cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost încheiate în Bucureşti – 6.279, Ilfov – 5.088 şi Constanţa – 3190.

Numărul ipotecilor şi al privilegiilor  înscrise în cartea funciară la nivel naţional în iulie 2014  a fost de 13.744, în uşoară creştere atât faţă de luna precedentă (13.026), cât şi faţă de luna iulie a anului trecut (12.823).

În perioada ianuarie-iulie 2014, s-au înregistrat, la nivel naţional, aproximativ 3,4 milioane de operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară, în creştere cu aproape 500.000 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cele mai multe operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară au fost înregistrate în perioada ianuarie-iulie 2014 în Bucureşti – 208.364, Timiş – 175.514 şi Cluj – 161.329. Cele mai puţine operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară s- au înregistrat în primele şapte luni ale anului în Buzău – 34.028, Vâlcea – 34.452 şi Sălaj – 34.790.

În iulie 2014, numărul operaţiunilor de cadastru şi publicitate imobiliară înregistrate la nivel naţional a fost de 511.948, faţă de 443.656 în iunie 2014 şi 443.959 în iulie 2013.