Obiceiul turiştilor români de a-şi programau vacanţa cu câteva luni bune înainte s-a schimbat anul acesta, când a crescut numărul rezervărilor „last-minute”, iar tot mai puţini au fost aceia care au ales destinaţii exotice.
Numărul clienţilor care au făcut, în acest sezon, rezervări pe ultima sută de metri a crescut cu 30%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, anunţă agenţia TravelBiz care raportează o creştere de 10% în anotimpul estival.
De asemenea, a scăzut numărul celor care alegeau destianţii exotice pentru vacanţă, cele mai multe dintre aceste alegeri fiind făcute în funcţie de preţ. Cele mai căutate destinaţii din această vară au fost Grecia, Turcia si Bulgaria, unde preţurile pachetelor turistice au rămas la acelasi nivel cu cel de anul trecut sau chiar mai scăzute.
Totuşi, au fost şi români care şi-au permis pachete de lux, dar numărul lor a scăzut cu 40-50%, comparativ cu anii trecuţi. Cel mai scump pachet vândut de TravelBiz, anul acesta, a fost un sejur de 7 nopţi într-un hotel de 5 stele în St. Moritz, vacanţă care a costat 39.000 de euro.