O comunitate de 70.000 de romani (la sfarsitul anului 2000), un numar incert de muncitori ilegali estimat la cateva zeci de mii de persoane, apropierea culturala si un salariu care nici macar nu poate fi comparat cu cel din tara fac din Italia una dintre destinatiile favorite ale romanului dornic de munca in strainatate. Cu toata slabiciunea romanilor fata de locurile de munca din Italia, in momentul de fata aceasta tara nu are incheiat un acord care sa reglementeze schimbul de muncitori cu Roma
O comunitate de 70.000 de romani (la sfarsitul anului 2000), un numar incert de muncitori ilegali estimat la cateva zeci de mii de persoane, apropierea culturala si un salariu care nici macar nu poate fi comparat cu cel din tara fac din Italia una dintre destinatiile favorite ale romanului dornic de munca in strainatate.
Cu toata slabiciunea romanilor fata de locurile de munca din Italia, in momentul de fata aceasta tara nu are incheiat un acord care sa reglementeze schimbul de muncitori cu Romania. Acum procedura de obtinere a unui loc de munca in aceasta tara este destul de greoaie. In primul rand, trebuie gasit un angajator dispus sa incheie un contract cu solicitantul. Firma angajatoare se va ocupa de toate formalitatile necesare obtinerii permisului de munca pentru cetateanul extracomunitar. Acest lucru presupune vizarea contractului de catre Oficiul de Munca regional din Italia. Numai acesta poate elibera un permis de munca. Insa tocmai aici pot interveni problemele, din cauza lipsei acordului bilateral care garanteaza un numar minim de permise de munca. Altfel, cetatenii solicitanti din tarile fara o astfel de intelegere trebuie sa se incadreze in limita cotei maxime stabilite de guvernul italian. Cu alte cuvinte, nu se stie cate astfel de permise vor putea obtine romanii din cele 83.000 anuntate de autoritatile de la Roma. Daca totusi contractul este autorizat in Italia, mai trebuie facut doar un drum la ambasada acestei tari din Romania pentru obtinerea vizei de lucru care permite posesorului intrarea fara probleme in Italia.
Salariile variaza intre 900 si 2.000 de euro
Muncitorii calificati sunt cei mai cautati in acest moment de firmele italiene. Faiantari, mozaicari, mecanici auto, tamplari. Sezonierii au si ei loc, fie in agricultura, fie in constructii. De altfel, din cele 83.000 de permise care vor fi acordate in acest an, 33.000 vor fi numai pentru sezonieri. Softistii par a beneficia de o atentie deosebita, ca peste tot in Europa. Din pacate, alte categorii de licentiati isi fac cu greu loc pe piata fortei de munca din Europa. Iar Italia nu face nici ea exceptie de la aceasta regula. Motivul: multe din diplomele romanesti nu sunt recunoscute in strainatate. O situatie aparte par a avea diplomele tehnice, inginerii romani fiind destul de cautati si in Italia. Insa, uneori, cu toate ca acestia se folosesc de cunostintele dobandite in facultatile tehnice din Romania, nu sunt tratati ca ingineri in tarile in care merg. Iar salariile sunt pe masura. In general, suma lunara obtinuta de un roman care munceste in Italia variaza de la mai putin de 900 de euro (baby sitter) pana la maximum 1.500-2.000 de euro. Exista si persoane care castiga mai mult, insa sunt cazuri izolate. Cei care sunt obligati insa sa munceasca la negru castiga, in general, mai putin.
Un acord bilateral de schimb care reglementeaza schimbul fortei de munca dintre cele doua tari este totusi in curs de negociere. Acesta va stabili o modalitate mai simpla de intalnire a cererii si ofertei de forta de munca din Italia si Romania. Acordul cuprinde doua intelegeri: una pentru personal sanitar si informaticieni, ambele categorii cu pregatire medie, si alta pentru celelalte categorii de lucratori. „Conditiile de calificare profesionala si cele care tin de cunoasterea limbii italiene sau a altor limbi straine vor fi foarte stricte in momentul selectiei”, ne spune Razvan Cirica, secretar de stat la Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale. Acordul va reglementa si un mod mai simplu de selectare a fortei de munca din Romania. „Partea italiana va preciza de cati muncitori are nevoie si din ce domenii. Dupa ce MMSS va accesa baza sa de date si va prezenta oferta autohtona, italienii vor veni aici pentru selectie”, a continuat Razvan Cirica. Insa pana la semnarea si ratificarea acestui acord de catre cele doua parti, fiecare roman care viseaza la un post in Italia trebuie sa isi gaseasca angajatorul dupa cum il taie capul. Unii apeleaza la cunostinte sau rude care deja muncesc acolo si care cunosc mai bine piata din Italia, unii pleaca „la plesneala”, in speranta ca vor da de slujba mult visata, iar altii apeleaza la firmele de intermediere. Acestea stiu, poate, cel mai bine ce se cere in Italia.
Scandalul iscat la incepul acestui an in jurul firmei Grand Miroc din Moldova Noua, care a escrocat sute de doritori de munca in Italia, a zdruncinat puternic increderea in astfel de firme. Acum romanii sufla si in iaurt cand vine vorba de intermediari. In prezent, in afara acestei societati, exista inca doua care se ocupa cu intermedierea de forta de munca pentru Italia: SC E Discount SRL din Sibiu si SC Aliade Prod SRL din Brasov. Acestea indeplinesc conditiile MMSS de acreditare si certificare. Acreditarea nu este suficienta, o astfel de firma trebuind sa aiba si contractul de mediere certificat de MMSS.
O data obtinuta o slujba in Italia, pe toata perioada derularii contractului se intra sub incidenta legii italiene, ceea ce garanteaza aceleasi drepturi ca si cele ale muncitorilor italieni. Nu exista discriminari salariale, iar in cazul intreruperii contractului inainte de termen, angajatul beneficiaza, intocmai ca oricare cetatean din peninsula, de indemnizatie de somaj pana la data la care contractul trebuia sa se incheie.
Sfaturi pentru cei care vor sa munceasca in Italia
· Daca apelati serviciile unei firme
de intermediere, asigurati-va ca aceasta este acreditata si are contractul de mediere certificat de MMSS. Simpla acreditare a acesteia nu este de ajuns.
· Nu plecati decat dupa ce v-ati
asigurat ca ati obtinut permisul de munca in Italia, care, conform legii din aceasta tara, trebuie sa fie
nominal, si dupa obtinerea vizei de lucru de la Ambasada Italiei din Romania.
· Informati-va in prealabil asupra
legislatiei italiene!
· Romania are incheiat cu Italia un acord de evitare a dublei impuneri. Cu alte cuvinte, nu veti plati impozit in ambele tari.
· Intre Romania si Italia nu exista
insa un acord de securitate sociala. Adica, perioada muncita acolo nu este luata in considerare la
calculul pensiei in Romania. Pentru a evita o astfel de situatie, cel mai bine este sa incheiati un contract
individual cu Casa Judeteana de Pensii de care apartineti si sa
virati o suma de bani lunar.