Cetăţenii Uniunii Europene ar putea primi pedepse usturătoare chiar şi în cazul unor infracţiuni minore în Marea Britanie. Este vorba chiar de deportare, potrivit noilor reguli privind imigrația în Regatul Unit post-Brexit.
Colin Yeo, un avocat specializat în imigraţie, avertizează că regulile din prezent permit doar expulzarea atunci când este vorba despre cetățeni străini care reprezintă o amenințare pentru Marea Britanie. După 1 ianuarie 2021 însă, când se încheie perioada de tranziție, regulile vor fi extinse pentru a include și hoții de buzunare și din magazine.
Aceste reguli se vor aplica și cetățenilor UE, chiar dacă aceștia primesc drept de rezidență în Marea Britanie, spune avocatul, potrivit The Independent.
Numărul cetăţenilor UE care vor fi deportați ar putea creşte substanţial de la începutul anului viitor
„Ministerul de Interne expulza deja cetățeni UE, uneori chiar încălcând legislația europeană, dar mă aștept ca numărul cetățenilor UE care vor fi deportați să crească substanțial începând cu ianuarie 2021.
Aceasta va include chiar și cetățenii UE născuți în Marea Britanie – sau aduși aici de când erau copii – dacă nu au dobândit cetățenia britanică, de exemplu, deoarece părinții lor nu vor putea dovedi că erau stabiliți în Marea Britanie la nașterea lor”, precizează avocatul Colin Yeo.
Măsurile despre care discutăm se vor aplica şi celor circa 3 milioane de cetăţeni europeni care, în prezent, sunt în proces de obținere a rezidenței în Marea Britanie.
„În cazul în care condamnarea nu e mai mare de 12 luni, un infractor străin va fi în continuare luat în considerare pentru deportare în cazul în care acest lucru este spre pentru binele public, inclusiv în cazul unui comportament infracțional grav sau persistent.
Pentru cetățenii UE care sunt protejați de acordul de retragere (a Marii Britanii din Uniunea Europeană – n.red.), normele mai dure ale Regatului Unit în privința criminalității se vor aplica infracțiunilor comise după încheierea perioadei de tranziție”, precizează documentului Ministerului britanic de Interne.