Românii care ar putea scăpa de taxă. Decizie pentru zeci de mii de oameni: E obligația statul român

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Taxa care se elimină! UDMR propune eliminarea suprataxării pentru contractele part-time care au salariul sub nivelul minim, iar PNL dorește scutirea de suprataxare doar pentru persoanele care au copii în întreținere.

UDMR vrea să elimine suprataxarea contractelor de muncă part-time

UDMR a propus un proiect legislativ pentru a elimina suprataxarea contractelor de muncă part-time în cazul în care valoarea acestora este sub salariul minim pe economie. Măsura a fost eliminată anterior, în 2019, dar a fost reintrodusă în 2022.

În paralel, parlamentari ai PNL au inițiat un alt proiect legislativ care vizează scutirea de suprataxare a contractelor part-time pentru persoanele care au copii în întreținere, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

În prezent, contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate se plătesc cel puțin la nivelul salariului minim brut pe țară, indiferent de numărul de ore lucrate conform contractului. Diferența dintre contribuțiile calculată pe venitul realizat și cele aferente salariului minim este suportată de către angajator.

Prevederea a fost introdusă în 2017 și eliminată în 2019. În 2022, odată cu revenirea PSD la guvernare (partidul care introdusese măsura și în 2017), aceasta a fost reintrodusă, stabilind că contribuțiile sociale datorate pe baza unui contract individual de muncă, fie cu normă întreagă, fie cu timp parțial, nu pot fi mai mici decât nivelul contribuției de asigurări sociale (CAS și CASS) calculate pe baza salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuțiile.

„Soluția firească nu este aceea de penalizare a actorilor pieței muncii, ci de suportare a poverii fiscale în mod echitabil. Sarcina descoperirii și sancționării angajatorilor care încercă să reducă sarcina fiscal prin forme de angajare pe timp parțial ca subterfugiu revine ANAF și Inspecției Muncii.

Este obligația statul român să pună capăt fenomenului muncii nedeclarate și să implementeze un sistem de înregistrare și monitorizare a contractelor de muncă în regim part-time, nu să penalizeze întreprinderile și angajații de bună credință.

În concluzie, restricțiile legate de contractele de muncă cu timp parțial nu se mai justifică în contextul în care tendințele pe piața muncii indică flexibilizare, modernizare, tehnologizare, iar soluția ar fi ca ANAF să țină pasul cu aceste tehnologii și să urmărească veniturile obținute de persoanele fizice, astfel ca povara fiscală și cuantumul contribuțiilor să fie suportate în mod echitabil de fiecare contribuabil”, au precizat parlamentarii UDMR.

Modificările aduse legii

Parlamentul adoptă prezenta lege. Articolul I – Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal se modifică după cum urmează:

  • La articolul 146, alineatele (56) – (59) se abrogă.
  • La articolul 146, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(8) Calculul contribuției de asigurări sociale datorate de persoanele prevazute la alin. (2) se realizează de către acestea conform prevederilor alin. (5) și (7), după caz. Contribuția se platește până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.”

  • La articolul 168, alineatul (61) se abrogă.

Art. II – Dispozițiile articolului 1 se vor aplica începând cu veniturile aferente lunii următoare datei intrării în vigoare a prezentei legi.

„În contextul tendințelor demografice negative, confirmate și de datele provizorii ale Recensământului populației și locuințelor (runda 2021), se impune completarea excepțiilor prevăzute la art.146 alineatul (57) din Codul Fiscal cu o nouă categorie de angajați, respectiv părinți naturali sau adoptivi, precum și tutori legali pentru doi sau mai mulți copii aflați în întreținere.

Necesitatea acestei completări provine din faptul că părintele/tutorele legal care se dedică îngrijirii, creșterii și educației a doi sau mai mulți copii, optează, de regulă, pentru un contract de muncă cu timp parțial (part-time), în scopul asigurării unui echilibru între activitățile profesionale și cele dedicate îngrijirii copilului.

Propunem, așadar, completarea excepțiilor prevăzute la art.146 alineatul (57) din Codul Fiscal cu o nouă categorie, respectiv: <>”, au afirmat liberalii.

Persoanele scutite de suprataxare

În prezent, sunt scutite doar persoanele aflate în următoarele situații:

a) sunt elevi sau studenți, cu vârsta până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare;

b) sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 ani;

c) sunt persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaște posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi;

d) au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepția pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum și a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;

e) realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul de bază minim brut pe țară.

Modificările aduse Codului Fiscal

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

  • Art. I – Articolul 146 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal se modifică și se completează după cum urmează:
    1. La alineatul (57), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:

      „persoane fizice, care au calitatea de părinți naturali/adoptivi sau tutori legali pentru doi sau mai mulți copii aflați în întreținere, cu vârsta de până la 18 ani, dacă aceștia sunt înscriși într-o unitate de învățământ”.

    2. Alineatul (58) se modifică și va avea următorul cuprins:

      „(58) În aplicarea prevederilor alin. (57), angajatorul solicită documente justificative persoanelor fizice aflate în situațiile prevăzute la alin. (57) lit. a), c) și d), iar în cazul situației prevăzute la alin. (57) lit. e) și f), procedura de aplicare se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor”.