Digi24 a prezentat o situație fără precedent în România. Este vorba despre lucrurile care se întâmplă la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică. Potrivit sursei citate, această instituție aparține statului român, există în fiecare județ, iar din ea fac parte mai mulți demintari ori funcționari angajați tot la stat, dar la alte instituții.

Mai exact, printre angajați se numără consilierii județeni, subprefecții, ori șefii poliției și jandarmariei. În ceea ce privește atribuțiile pe care le au, potrivit sursei citate, aceștia trebuie să se prezinte din când în când și să să discute despre siguranța și ordinea publică din județ, fără să poată lua însă decizii, rolul lor fiind pur consultativ.

Astfel, pentru aceste simple discuții, demnitarii încasează un al doilea salariu, iar sumele care le intră în buzunar pot ajunge și la 4.000 de lei lunar, peste salariul pe care îl încasează pentru funcția pe care o au.

Cristina Rizea, deputat USR, susține că banii pe care demnitarii îi încasează sunt obținuți în contextul în care aceștia ”practic, nu fac nimic”.

„În fapt nu pot să spun că fac ceva, practic, nu fac nimic. După parerea mea este o sinecură creată pentru a mai da niște bani oamenilor de partid”, a spus acesta.

Situația din Ilfov 

Andrei Scutelnicu, subprefect de Ilfov susține că pentru doar două ședințe încasează lunar suma de 4.000 de lei.

„În ședințele de comisie și plen, cum ar fi două ședințe, în jur de patru mii de lei. Adică dacă în luna respectivă sunt ședințe”, a spus acesta, pentru Digi24.

De cealaltă parte, un subprefect de Ilfov a declarat pentru Digi24 că nu privește această sumă ca pe o remunerație, indiferent de valoarea ei.

„Eu nu privesc asta ca o renumerație (sic!) pentru munca care o depun eu. Eu și cu renumerație și fără renumerație și dacă era 3.000 sau 2.000, același lucru făceam. Indemnizația nu este o renumerație lunară, asta am vrut să spun, este o renumerație în baza ședințelor care au avut loc, dar dacă nu au loc nu există renumerație”, a spus Andrei Scutelnicu, subprefect de Ilfov.

Marian Petrache a fost președinte al Consiliului Județean Ilfov și susține că cei 15 membrii ATOP încasează, degeaba, mii de lei lunar și că, această Autoritate, nu își are rostul.

„Mie mi se pare că a fost găsită o găselniță la chestia asta. Nu avea nimic… Din punctul meu de vedere, da, nu ar trebui să existe, pentru că, încă o dată, cum sunt multe în România, se suprapun atribuțiile”, a spus acesta pentru sursa citată.

În Maramureș, situația este asemănătoare. Consiliul Județean a cheltuit numai pentru indemnizațiile membrilor ATOP peste 870 de mii de lei, iar fiecare a încasat lunar câte 2.800 de lei. Președintele Autorității este consilierul județean Ioan Cheudan. A refuzat să ne acorde un interviu, pentru Digi24, susținând că nu știe să vorbească prea bine în fața publicului.

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș a răspuns însă jurnaliștilor. Acesta susține că a redus sumele la jumătate.

„Mi s-a părut că pentru activitatea pe care o întreprinde ATOP este o sumă foarte ridicată. De aceea le-am redus la jumătate.

La fel de mare i s-a părut și președintelui Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan care a redus indemnizația la maximum 500 de lei pentru o ședință. Aici, însă, nimeni nu știe ce activitate au avut membrii ATOP, anul trecut. Nici măcar șeful județului”, a adăugat acesta.

Situația din Dâmbovița

În Dâmbovița, situația este și mai controversată. Corneliu Ștefan, președinte CJ Dâmbovița susține că membrii ATOP nu au prezentat absolut niciun raport de activitate, în condițiile în care sunt plătiți din bani publici.

„Nu au prezentat un raport de activitate. Eu cred că este normal. În primul rând sunt plătiți din bani publici”, a spus acesta pentru Digi24.

De menționat este faptul că, potrivit sursei citate, de cele mai multe ori, cele trei locuri din ATOP destinate reprezentanților comunității, sunt folosite de către președinții de Consilii Județene pentru a-și răsplăti colegii de partid sau clienții politici.

Un exemplu este tot la Dâmbovița, unde a fost numit ca reprezentant al comunității Daniel Comănescu, membru PSD și fost președinte al Consiliului Județean.

Întrebat dacă a contat faptul că este coleg de partid cu actualul președinte al Consiliului Județean pentru numirea sa la ATOP, acesta susține că nu există nicio legătură.

„Nu, nu cred. Nu, cred că a numit doar oameni cu experiență. Ăsta cred că ăsta a fost criteriul principal”,  aspus acesta.

Totodată, acesta a mai adăugat că decizia a fost luată de președinte al CJ Dâmbovița, care cunoaște problemele din oraș foarte bine și susține că nu încă nu a înțeles rolul acestei autorități.

„Am spus mai devreme. Decizia principală este aceea că a fost președinte al CJ Dâmbovița și cunoaște foarte bine problemele din județul Dâmbovița. Nu am înțeles care este rolul acestei autorități, având în vedere că și celelalte instituții fac exact același lucru”, a adăugat acesta.