Pandemia de coronavirus este departe de a se termina, acesta continuând să facă ravagii atât la nivel mondial, cât și național. În România, mai multe zone au intrat în scenariul roșu în timp ce unele au intrat în carantină.
Românii care intră de astăzi în carantină! S-a dat ordin. Restricții dure din cauza pandemiei
Purtătorul de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, Dan Bucă, informat că s-a instituit carantină zonală pentru comuna Recea și localitățile aparținătoare Recea, Mocira, Lăpuşel, Săsar şi Bozânta Mică.
„Acesta intră în vigoare începând de astăzi (luni – n.r.) şi este valabil pentru o perioadă de 7 zile. Măsurile şi restricţiile care trebuie respectate de către locuitorii unităţii administrativ-teritoriale, dar şi de către cetăţenii care vor tranzita localităţile carantinate zonal din comuna Recea sunt aceleaşi care au fost stabilite anterior măsurii de prelungire a carantinei”, a precizat Dan Bucă.
Purtătorul de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a mai precizat că Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Maramureş va stabili alte măsuri pentru prevenirea şi combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 dar și pentru soluţionarea unor probleme deosebite pe perioada prelungirii carantinei.
Cazurile de coronavirus au crescut simțitor
Ultimul bilanț oferit de către autorități, duminică, arată că au fost confirmate 859.709 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 783.642 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
21.483 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 13.03.2021 (10:00) – 14.03.2021 (10:00) au fost raportate 44 de decese (28 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.