Românii care doresc să intre în Grecia pe la vama Kulata sunt obligați să aibă un test negativ pentru coronavirus. Presa elenă a menționat că testul nu trebuie să fie mai vechi de 72 de ore.
Când va intra în vigoare măsura
Autoritățile elene au decis că măsura va intra în vigoare pe 14 iulie la ora 06:00 dimineața.
Pe lângă testul negativ este necesară, în continuare, completarea unui formular online de către turiști. Acesta trebuie făcut cu cel puțin 24 de ore înainte de intrarea în Grecia.
Cei care pot face excepție de la regulă sunt diplomații, medicii și lucrătorii în transporturi.
Au fost depistați 2 români cu coronavirus în Grecia
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că un cetățean român aflat în Insula Thassos și un alt cetățean român aflat în Paralia Katerini au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19.
Astfel, cetățeanul român aflat în insula Thassos a fost deja transferat în unitatea hotelieră special destinată pentru efectuarea carantinei, iar starea sa de sănătate este bună. Reprezentanții oficiului consular au contactat cetățeanul român și sunt pregătiți să acorde asistență consulară dacă situația o va impune.
De asemenea, cetățeanul român aflat în Paralia Katerini a contactat telefonic Consulatul General al României la Salonic, semnalând faptul că a fost anunțat de autoritățile elene asupra rezultatului pozitiv la testarea efectuată la intrarea pe teritoriul Greciei, starea acestuia de sănătate fiind de asemenea bună.
Ce spun autoritățile elene
Autoritățile elene recomandă ca, până la comunicarea rezultatului, persoanele testate să păstreze distanțarea socială, să respecte recomandările adoptate la nivel local și să își monitorizeze starea de sănătate pentru identificarea unor eventuale simptome specifice infecției cu COVID-19. Persoanele testate vor fi contactate doar în cazul unui rezultat pozitiv.
De asemenea, conform aceleiași surse oficiale, începând cu data 9 iulie 2020, completarea obligatorie a formularului electronic (Passenger Locator Form) de către persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene (pe cale aeriană, rutieră sau maritimă) trebuie făcută cu cel puțin 24 de ore înainte de data călătoriei, și nu cu 48 de ore cum era valabil inițial.