Într-o postare pe Facebook, miercuri seara, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a precizat că PSD îi susține pe fermierii români. El a prezentat succint care sunt măsurile pe care Marcel Ciolacu le-a aprobat.
PSD îi ajută pe fermierii români
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a publica miercuri, 9 octombrie, pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care anunță că social-democrații sprijină fermierii români.
În același timp, social-democratul îi acuză pe liberali că se ocupă de ”șicane politice, scopul lor fiind acela de a mai strânge câteva voturi.
În contrast, spune el, liderul PSD și prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a aprobat mai multe măsuri pentru susținerea fermierilor.
”Într-o perioadă în care fermierii se confruntă cu probleme majore, iar PNL se ocupă cu șicane politice, doar-doar mai strâng câteva voturi, premierul Marcel Ciolacu a aprobat astăzi următoarele măsuri necesare pentru a susține fermierii”, spune Marius Budăi.
Măsurile aprobate de către Marcel Ciolacu
Fostul ministru al Muncii spune că este vorba, în primul rând, despre oferirea a 1000 de lei pe hectar pentru culturile afectate. Potrivit fostului ministru este o premieră că guvernul a reușit să acorde despăgubiri în același an cu producerea calamitații.
Agricultorii au acum posibilitatea de a accesa aceste fonduri favorabile pentru a-și achita datoriile restante și a-și plăti furnizorii, mai spune Marius Budăi.
O altă măsură este amânarea plăților pentru fermieri. Concret, persoanele aflate în dificultate financiară au opțiunea de a solicita prorogarea ratelor pentru credite bancare și leasing, valabilă până în august 2025, cu respectarea anumitor criterii.
Nu în ultimul rând, Marius Budăi a vorbit și despre măsura de susținere a agricultorilor autohtoni. Această măsură prevede restricționarea importurilor de ouă și carne de pasăre din Ucraina pentru a evita dumpingul care prejudiciază piața internă.
Sursa de finanțare pentru despăgubiri
În cadrul ședinței de guvernare de astăzi, premierul Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri menite să sprijine fermierii români, în contextul dificultăților cu care aceștia se confruntă.
Aceste măsuri sunt cu atât mai relevante în condițiile în care, conform social-democraților, Partidul Național Liberal (PNL) nu ar manifesta interes față de sprijinul agricol, existând suspiciuni că ar bloca inițiativele guvernamentale din motive electorale.
”PNL nu pare însă interesat de astfel de măsuri, ba chiar le-ar bloca cu totul dintr-un calcul pur electoral de a se disocia de PSD, în speranța că astfel l-ar ridica în sondaje pe candidatul lor”.
Banii necesari pentru despăgubirile destinate secetei, în valoare totală de 2 miliarde de lei, au fost deja transferați către bugetul Ministerului Agriculturii.
Odată cu aprobarea mecanismului de plată, procesul devine operațional, iar fermierii vor putea începe să primească despăgubirile începând cu 16 octombrie.