Schimbarea de buletin este obligatorie pentru românii care s-au căsătorit și au decis să-și schimbe numele. Acest lucru trebuie realizat cât mai curând. În caz contrar, nu se pot gândi nici măcar la luna de miere.

Schimbarea de buletin este obligatorie în aceste cazuri

Potrivit legii din România, decizia de a prelua numele celuilalt soț la căsătorie rezultă în obligația actualizării documentelor personale.

Procedurile sunt necesare pentru menținerea concordanței între noul statut civil și actele de identitate.

Trebuie menționat că regula este valabilă în cazul oricărui cetățean care decide să își schimbe orice componentă a numelui.

Solicitantul are la dispoziție 15 zile lucrătoare

Conform procedurii, prima modificare care trebuie realizată este cea a cărții de identitate. Legea arată că solicitantul are la dispoziție 15 zile lucrătoare de la data căsătoriei pentru a depune cererea.

Cererea de actualizare trebuie depusă la Serviciul de Evidență a Persoanelor din raza domiciliului.

Modificare numelui din cartea de identitate este prioritară

Amintim că modificarea numelui din cartea de identitate este foarte importantă pentru români. În baza acesteia, vor putea fi modificate ulterior și restul actelor.

De asemenea, sunt necesare mai multe documente pentru modificarea cărții de identitate. Este vorba despre următoarele:

  • certificatul de căsătorie, în original și copie;
  • cartea de identitate actuală;
  • certificatul de naștere, în original și copie;
  • dovada domiciliului.

Există o procedură și pentru persoanele care nu dețin o proprietate. În caz acest, este necesară prezența proprietarului locuinței pentru completarea declarației de primire în spațiu.

buletin
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

După schimbarea buletinului, cetățenii trebuie să aibă în vedere și actualizarea permisului de conducere

După schimbarea buletinului, cetățenii trebuie să aibă în vedere și actualizarea permisului de conducere. Chiar dacă nu există un termen legal, este recomandată efectuarea în cel mai scurt timp posibil.

Persoana vizată trebuie să se prezinte personal la serviciul de permise auto. Sunt necesare următoarele documente:

Trebuie să fie atenți și titularii pașaportului simplu electronic sau pașaportului simplu temporar. Aceștia au obligația de a nu folosi documentul de călătorie când au intervenit modificări privind datele de identificare ale acestuia.

Astfel, cei care și-au schimbat numele în urma căsătoriei sunt obligați să solicite un nou pașaport. Potrivit legii din România, sunt necesare următoarele documente:

  • cartea de identitate actualizată;
  • pașaportul anterior;
  • dovada achitării contravalorii noului document.