Guvernul vrea să interzică plata în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini, indiferent de valoarea acestora, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul riscând o amendă de 20% din valoarea tranzacţiei, potrivit unui proiect de ordonanţă obţinut de MEDIAFAX.

 "Prin excepţie de la prevederile art.2, 3 şi 9 din prezenta ordonanţă, contravaloarea achiziţiilor de bunuri imobile şi autovehicule se achită doar prin instrumente de plată fără numerar", se arată în document.

Această prevedere este valabilă atât pentru firme, cât şi pentru populaţie şi cuprinde toate tipurile de imobil, precum şi orice fel de autovehicul, indiferent dacă este la prima vânzare sau second-hand.

De asemenea, Guvernul introduce noi plafoane privind plăţile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar, precum şi plăţile în numerar pe care poate să le facă populaţia către firme.

 Plăţile în numerar între firme şi către persoane fizice vor fi limitate de la 10.000 la 2.000 de lei

Plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.

În prezent, plafoanele zilnice pentru plăţile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei către acelaşi furnizor şi de 10.000 de lei în cazul plăţilor către reţelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi păstrat.

Totodată, nu există limitări legale pentru operaţiunile cu numerar efectuate de alţi operatori economici decât persoanele juridice, respectiv liber profesionişti, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale şi alte entităţi fără personalitate juridică sau între operatorii economici şi persoanele fizice pentru contravaloarea livrării de bunuri şi prestării de servicii, dividende, cesiuni de creanţe, împrumuturi şi alte forme de finanţare. Încasările şi plăţile dintre persoanele fizice nu sunt, de asemenea, limitate în ceea ce priveşte contravaloarea vânzării de bunuri sau drepturi, împrumuturi etc.

Astfel, potrivit unui proiect de ordonanţă obţinut de MEDAIAFAX, vor fi limitate la maxim 2.000 de lei plăţile în numerar efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică.

Limitările sunt valabile şi pentru plăţile şi încasările în numerar efectuate de operatorii economici către persoane fizice, reprezentând plata contravalorii unor livrări de bunuri, sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituirile de împrumuturi sau alte finantari, respectiv pentru cesiuni de creanţe sau alte drepturi, acordarea de împrumuturi sau alte finanţări.

Încasările şi plăţile în numerar între persoanele fizice vor fi supuse unui plafon maxim de 10.000 de lei pe tranzacţie, prevedere nou introdusă.

De asemenea, încasarea în numerar de către operatorii economici de la persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii a fost limitată la plafonul zilnic de 10.000 lei/persoană, în schimb plăţile către persoanele fizice pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări trebuie să se încadreze în limita a 2.000 lei de persoană.

"Măsura privind diminuarea plafoanelor pentru plăţile în numerar a fost luată ca urmare a constatării de către organele fiscale a faptului că în majoritatea schemelor fiscale evazioniste se fac plăţi în numerar, întrucât plăţile prin bancă prezintă o trasabilitate care este evitată de astfel de persoane. Astfel, au fost înregistrate pierderi din veniturile bugetului de stat cauzate de rambursările de TVA efectuate către persoane care au făcut plăţi în numerar, şi-au dedus TVA, dar în amonte s-a constatat că furnizorii care trebuiau să plătească TVA la buget au dispărut", se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă.

Conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dreptul de deducere a TVA poate fi anulat numai în situaţia în care se poate face dovada că beneficiarul a ştiut sau ar fi putut să ştie că furnizorul este implicat într-o fraudă fiscală în domeniul TVA sau dacă există o practică abuzivă menită să conducă la obţinerea de avantaje fiscale.

"Întrucât procedura de aplicat în aceste condiţii este de lungă durată şi având în vedere că pentru combaterea fraudei fiscale sunt necesare măsuri care nu pot fi aplicate imediat de organele de inspecţie fiscală, considerăm că cea mai bună soluţie o constituie stabilirea de amenzi contravenţionale foarte mari pentru persoanele care depăşesc plafoanele stabilite de lege privind plăţile în numerar. Stabilirea acestor amenzi nu contravine acquis-ului comunitar şi ar contracara efectele negative ale deducerii TVA pentru operaţiunile fictive, nivelul amenzilor propuse fiind foarte apropiat de nivelul cotei de TVA", se precizează în document.

Astfel, în cazul depăşirii plafoanelor stabilite se aplică amenzi de 20% din suma încasată sau plătită care depăşeşte plafonul pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 lei.

Acordarea de către operatorii economici a unor avantaje clienţilor pentru efectuarea de plăţi în numerar se amendează cu sume cuprinse între 3.000 de lei şi 4.500 de lei.

Proiectul de ordonanţă mai permite plăţi din avansuri spre decontare de maxim 2.000 de lei stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

Totodată, sunt interzise plăţile şi încasările fragmentate în numerar către furnizori / de la beneficiari pentru facturile de peste 2.000 de lei, respectiv 10.000 de lei în cazul magazinelor de tipul Cash&Carry.

"Pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 2.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul magazinelor de tipul Cash&Carry şi în cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 2.000 lei, respectiv, 10.000 lei în numerar, sumele care depăşesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin alte modalităţi de plată fără numerar", prevede proiectul de ordonanţă.

Plafoanele limită nu se aplică pentru depunerile în conturile operatorilor economici deschise la instituţiile de credit, cheltuielile de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute efectuate în acest sens. De asemenea, sunt scutite de aceste plafonări achitarea în numerar a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor şi a altor obligaţii datorate bugetului general consolidat al statului, retragerile de numerar din conturi deschise la instituţiile de credit pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal şi pentru alte operaţiuni de plăţi efectuate către persoanele fizice şi sumele eliberate în numerar de ATM –uri.

SURSA: mediafax.ro