Acești români vor pierde 10% din pensie la recalculare. Autoritățile afirmă că au recalculat 90% dintre pensii. Însă cine va fi afectat? Acest lucru se va decide în funcție de anul nașterii.
Recalcularea pensiilor ar trebui să se încheie la data de 1 ianuarie 2024. Iar unele calcule ale Casei Naționale de Pensii făcute publice la un post TV arată că unii pensionari vor pierde chiar și 10% din pensii.
Pensiile acestor români vor scădea cu 10%
În imaginile de mai jos, puteți vedea luna și anul nașterii pensionarului, în prima coloană. În cea de-a doua coloană, puteți vedea luna și anul pensionării, vârsta la care a ieșit la pensie și procentul de creștere al pensiei (cu roșu).
Cele mai mari scăderi sunt de 10% din pensia de azi, notează Newsweek. Interesant este că oameni născuți la distanță de numai câteva luni și care au fost pensionați la aceeași vârstă au parte, unii de creșteri de 3%, alții de tăieri de 10%, mai precizează sursa citată.
De o scădere de 10% au parte:
- cei născuți între ianuarie – martie 1959 și s-au pensionat între mai și iunie 2020
- cei născuți între aprilie – iunie 1959 și s-au pensionat între septembrie și noiembrie 2020
- cei născuți între iulie – septembrie 1959 și s-au pensionat între ianuarie și martie 2021
- cei născuți între ianuarie – martie 1960 și s-au pensionat între septembrie și noiembrie 2021
- cei născuți în februarie 1961 și s-au pensionat în februarie 2023.
Vârsta asiguratului trebuie să fi fost între 61 și 62 de ani.
Trebuie să avem parte și de indexare și de recalcularea pensiilor
Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, spune că „în mod normal ar trebuie să avem parte de amândouă, şi de indexare, şi de recalcularea pensiilor până anul viitor. Sunt lucruri diferite care apar în lege.”
Acesta a mai precizat că „vorbim de indexare care va respecta inflația. Iar recalcularea va fi folosită pentru a recalcula pe baza noii formulate de calcul a pensiilor. Recalcularea este precedată de procesul de evaluare a tuturor dosarelor în plată, ceea ce se face în prezent în casele teritoriale de pensii.”
„Acest proces este pe final, deja suntem la 90% din numărul dosarelor evaluate şi speram ca în perioada următoare să finalizăm acest proces de evaluare care este cel mai greu”, a declarat el.
Potrivit șefului CNPP, „fiecare dosar este luat din arhivă, verificat și digitalizat, adică trecut într-un sistem informatic de ultimă generaţie.”