Următorii români ar putea plăti facturi mai mici la energie. Este vorba despre cei care reduc consumul la orele de vârf, potrivit unui nou mecanism, numit „Demand Response” (n.red. Răspuns la cerere).
Ar putea plăti facturi mai mici la energie
Ministerul Energiei susține că schimbarea ar reprezenta un pas important pentru asigurarea echilibrului în piața de energie în România.
Pentru implementarea mecanismului Demand Response în România și-au exprimat sprijinul:
- ANRE;
- distribuitorii;
- furnizorii de energie.
Reprezentanții acestora au arătat disponibilitatea de a continua discuțiile în vederea implementării efective a Demand Response în România.
Demand Response este un mecanism voluntar, prin care consumatorii pot obține reduceri
Demand Response este un mecanism voluntar, conform informațiilor transmise de Ministerul Energiei. Prin acesta, consumatorii pot obține reduceri la factură pentru adaptarea consumului în orele în care înregistrăm producție excedentară, în special din surse regenerabile.
O altă opțiune este reducerea consumului la orele de vârf de consum. Mecanismul poate fi aplicat prin utilizarea tehnologiilor noi și accelerarea digitalizării sistemului energetic.
Este vorba despre contoarele inteligente și platformele de management al energiei, inclusiv inteligenta artificială. O altă soluție ar putea fi dezvoltarea unor programe de stimulare pentru ajustarea consumului final în funcție de cererea și oferta de energie.
Sebastian Burduja a vorbit cu reprezentanții ANRE
Amintim că Sebastian Burduja a participat miercuri, la sediul Ministerului Energiei, la discuții cu reprezentanții ANRE, distribuitorilor și furnizorilor de energie.
Aceștia au analizat implementarea acestui nou mecanism, care ar putea fi o soluție pentru echilibrarea pieței de energie din România.
În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre beneficiile conceptului de Demand Response, un mecanism deja utilizat cu succes în alte țări din Europa și din lume.
Acest sistem este folosit pentru ajustarea consumului de energie electrică în funcție de cerere și ofertă, contribuind astfel la stabilitatea rețelei și la reducerea costurilor pentru consumatori.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit mai multe informații.
„După ce timp de 30 de ani sistemul energetic a fost neglijat de cei care ar fi putut să schimbe lucrurile în bine, acum, într-un timp scurt, suntem nevoiți să accelerăm toate măsurile, proiectele și investițiile necesare. La Ministerul Energiei încercăm în fiecare zi, alături de instituțiile competente, companiile și furnizorii din energie, să găsim cele mai bune soluții pentru echilibrarea sistemului.
De această dată, am analizat posibilitatea implementării mecanismului de Demand Response, care ar reprezenta pentru România un pas important pentru asigurarea echilibrului în piața de energie. Această soluție va permite o gestionare mai eficientă a resurselor energetice și va aduce beneficii atât pentru consumatori, cât și pentru întregul sistem energetic. Dacă România va reuși să implementeze o astfel de măsură, atunci toți consumatorii vor putea, prin ajustarea consumului în perioadele cu producție sau cerere mare, să obțină reduceri la factura de energie electrică”, a declarat Sebastian Burduja.