Cei care au prin casă echipamente electrice şi electrocasnice de care nu mai au nevoie le pot scoate în faţa casei sau a blocului în zilele de 1 şi 2 octombrie, când va avea loc cea de-a treia ediţie a campaniei “Marea Debarasare”.
“Marea Debarasare” se va derula atât în localităţile urbane, cât şi la nivel rural, traseele urmând a fi comunicate în perioada următoare.
Campania naţională de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice (DEEE-uri) a fost demarată în anul 2007 şi reprezintă o bună oportunitate de a determina oamenii să se debaraseze de aceste deşeuri într-un mod care respectă cerinţele legislative şi bunele practici comunitare şi are un rol preponderent de conştientizare.
Începând cu sfârşitul anului 2008, acţiunile de colectare s-au desfăşurat lunar, însă din 2010 acestea sunt programate la fiecare sfârşit de trimestru.
În primii trei ani de campanie, s-a reuşit colectarea a circa 4.000 de tone DEEE, iar cea mai mare cantitate s-a consemnat în anul 2008, respectiv 1.970 tone.
Mecanismul acţiunilor de colectare este simplu: cetăţenii scot în faţa casei sau a blocului echipamentele inutilizabile, apoi societăţile de salubrizare le ridică şi le transportă la centrele de colectare, iar de acolo sunt preluate de organizaţiile colective autorizate şi transferate la reciclatori.
Sunt colectate aparate de uz casnic de toate dimensiunile, de la prăjitoare, fiare de călcat, aspiratoare, maşini de spălat sau frigidere, la unelte, echipamente de iluminat, aparatură electronică şi informatică.
SURSA: Agerpres