Statistica realizată de Search Ads este raportată la luna iulie a anului trecut. În iunie 2020, expresia „case de vânzare” a cunoscut o creştere tot de 83%, de la 14.800 la 27.000 de căutări pe Google, potrivit agerpres.ro
Cele mai multe căutări pe această expresie s-au înregistrat în Bucureşti (circa 30%), urmat la distanţă foarte mare, de Timişoara, Braşov, Cluj sau Constanţa, cu ponderi între 3,5 şi 4,4%.
Cel mai înalt nivel din ultimii ani
Căutările „case de vânzare Bucureşti” se află la cel mai înalt nivel din ultimii ani. Astfel, potrivit analizei, aceasta a înregistrat, în luna iunie 2020, o creştere de peste 80% (până la 14.800 de căutări/lună), comparativ cu iulie 2019, respectiv cu martie 2020, lună ce marchează începutul stării de urgenţă.
Şi căutările de apartamente au cunoscut creşteri, însă la un nivel mai scăzut faţă de cele de case. Expresiile „apartamente de vânzare” şi „apartamente Bucureşti” au cunoscut o creştere de circa 30% în iunie 2020, faţă de aprilie 2020.
În ceea ce priveşte tipul de apartament, topul preferinţelor nu a suferit modificări, „apartamente de 2 camere” reprezentând în continuare cea mai căutată expresie, aproape dublu faţă de „apartamente 3 camere” şi de opt ori mai accesată decât ”apartamente 4 camere”.
Search Ads, agenţie de marketing online înfiinţată în anul 2012, este specializată pe industria real-estate şi deţine cel mai mare portofoliu de proiecte imobiliare – Cosmopolis, Militari Residence, Palladium Residence, Cortina Academy, Delta City.
De la lansarea pe piaţă, compania a ajutat la vânzarea a peste 20.000 de apartamente şi case. În prezent, doar pentru proiectele imobiliare din portofoliu administrează un buget de publicitate de peste 3 milioane de euro in campanii Google Ads/Facebook Ads. Search Ads este certficată Google Premier Partner, Facebook Blueprint Certified Buyer, Google Webdesigner.