Acest studiu privind imigraţia şi străinii a fost realizat de centrul de cercetări IDOS, în colaborare cu Oficiul naţional împotriva discriminării rasiale (UNAR).
Din cele 5,18 milioane de străini – faţă de cele 4,38 milioane recenzate de Institutul de statistică (Istat), care nu îi ia în calcul decât pe cei înscrişi în registrele oficiale – 50,3% sunt de origine europeană, 22,2% de origine africană şi 19,4% de origine asiatică.
Cea mai numeroasă comunitate de străini din Italia este cea a românilor, care sunt în număr de aproape un milion în peninsulă, potrivit aceleiaşi surse preluate de AFP.
Numărul copiilor străini născuţi în Italia a fost de aproape 80.000 anul trecut, în timp ce numărul total al minorilor străini este de aproximativ 1,15 milioane de persoane.
Autorii au abordat, de asemenea, aspectul economic al prezenţei străinilor în Italia, anumiţi responsabili politici, mai ales de dreapta, denunţând costurile pe care ţara trebuie să le suporte din cauza imigraţiei.
Sursa: Agerpres