Românii, cei mai afectați de timpul petrecut în fața ecranelor și de lipsa conexiunii cu natura, din opt țări europene
Acestea sunt câteva dintre rezultatele și concluziile celui mai recent sondaj realizat de Kantar la cererea companiei VELUX, în perioada 3-6 septembrie 2021, în rândul a 2.408 de respondenți cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, din opt țări europene: Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia. Deși 95% dintre cei intervievați au declarat că mediul înconjurător este foarte important pentru ei, că natura ar trebui protejată mai mult, făcând referire și la schimbările climatice și că și-ar dori să petreacă mai mult timp în aer liber, în realitate pentru 70% dintre ei contactul zilnic cu mediul natural lipsește cu desăvârșire.
Această necesitate este și mai puternică pentru cei care trăiesc în orașele dezvoltate și se află în directă corelație cu stilul de viață al comunității și lipsa accesului sau existenței spațiilor verzi în regiunile urbane.
Ce putem face pentru a ne putea folosi în continuare de facilitățile tehnologiei moderne, dar și pentru a ne bucura de beneficiile naturii? În primul rând, să devenim conștienți de folosirea mult prea îndelungată a device-urilor și de comportamentul nostru în relație cu mediul online. În al doilea rând, să petrecem mai mult timp în natură, într-o stare de prezență și observare a acesteia.
Privirea în ecrane – dezechilibre și patologii fizice
Contactul cu natura depinde de fiecare în parte și de alegerile făcute zi de zi. Lipsa acestuia poate duce la multe probleme de sănătate. Una dintre ele, o consecință directă a folosirii constante a ecranelor, este reprezentată de tulburările degenerative ale coloanei, cu precădere a celei cervicale. Acestea sunt cauzate de postura deficitară permanentizată în mișcare de aplecare și coborâre a gâtului pentru a privi în ecrane, cel mai frecvent în cel al telefonului. Sindromul numit „Dropped Head Syndrome” („Capul aplecat” sau „Gâtul de text”) este un termen folosit de dr. Kenneth Hansraj, neurolog american.
El subliniază că această constantă coborâre a privirii aduce modificări patologice în curbura coloanei cervicale, iar sindromul „Head Down” poate cauza contracturi și dureri musculare de la acute la cronice, atât în această zonă, cât și la nivelul omoplaților sau în regiunea lombară, afectând inclusiv copiii și adolescenții. Referirile studiului la frecvența acestui sindrom și la numărul tot mai mare de cazuri și patologii sunt cu atât mai importante cu cât 2021 a fost declarat de către International Association for the Study of Pain, „Anul durerilor de coloană, la nivel global” cu scopul de a atrage atenția asupra complexității patologiei coloanei vertebrale.
De asemenea, petrecerea timpului în compania ecranelor și lipsa contactului cu lumina naturală pot crea o deficiență a vitaminei D care este produsă de corpul uman prin expunerea la soare. Aceasta este esențială nu doar pentru sănătatea structurii osoase, a dinților, ci și pentru a preveni apariția unor boli precum diabetul de tip 1. Studiul realizat de Susanna Huh și Catherine Gordon în 2008 indică o conexiune nemijlocită între diminuarea timpului petrecut afară și creșterea rapidă a numărului de cazuri ale copiilor care suferă de carențe ale vitaminei D.
Indivizii maturi dețin toate premisele pentru a fi și mai afectați de aceste tulburări, dat fiind faptul că un adult petrece în medie 34 de ani din viață cu ochii în ecrane (ale telefoanelor, laptopurilor, televizoarelor, jocurilor sau e-book-urilor), respectiv 5.000 de ore pe an. Acest comportament este conștientizat de 70% dintre respondenți, care consideră că petrec mult prea mult timp în fața computerului sau folosind telefonul mobil. Aceste procente sunt și mai ridicate în rândul celor cu vârste între 18 și 34 de ani (75%) și al celor care trăiesc în mediul urban (78%). Dintre participanții celor opt țări la studiul realizat de Kantar și VELUX, românii se află pe locul I, în proporție de 80%, la consumul de tehnologie, declarând că petrec cel mai mult timp în fața ecranelor și cel mai puțin (68%) în contact cu natura, zilnic, comparativ cu croații (73%), polonezii (73%) și sârbii (74%), în timp ce slovacii (60%) și cehii (62%) petrec cel mai puțin timp în fața ecranelor.
În proporție de 94%, respondenții din România sunt de părere că timpul petrecut de copii în fața calculatoarelor și al altor device-uri ar trebui controlat și temporizat. De asemenea, în general, convingerea că tehnologia le răpește oamenilor anumite lucruri cu sens din viață este împărtășită de 93% dintre participanții la studiu, iar 66% dintre români cred cu tărie că progresul civilizației a produs îndepărtarea dramatică a omului omul de natură, aflându-se pe primul loc în top cu această credință.
„Lipsa timpului, utilitatea și atractivitatea tehnologiei moderne, comportamentele noastre, felul în care s-au schimbat canalele și modurile de comunicare, cât și excedentul de informație au devenit o barieră care ne împiedică să observăm ce se află în jurul nostru în mediul real, să ne bucurăm de beneficiile unei plimbări zilnice, să privim cu atenție natura și alți oameni. Trăind în lumea algoritmilor, nu înseamnă neapărat că trebuie să privim constant în ecrane. Uneori, pentru a ne simți bine și a ne relaxa, este suficient să privim cerul, să ne uităm la copacii pe lângă care trecem în drum spre școală sau muncă,” declară Noemi Ritea, director de piață VELUX pentru România și Moldova.
Beneficiile naturii și ale schimbărilor comportamentale – despre tulburările mentale și emoționale
A trăi conștient o plimbare în natură și a observa detaliile înseamnă o investiție în sănătate și în starea de bine, mai ales când ne confruntăm cu foarte mult stres și o suprasarcină informațională. Două aspecte foarte prezente în mediul urban intens dezvoltat, în care fiecare al treilea locuitor, potrivit studiului, petrece mai puțin de 2 ore afară în zilele libere de la serviciu sau de la școală. Rezultatele sunt mult mai scăzute pentru perioada cuprinsă în timpul săptămânii, în care 2/3 dintre aceștia petrec mai puțin de 2 ore în aer liber.
În acest context, experții estimează că 15% din populația globală suferă din cauza Tulburării afective sezoniere (TAS) sau a depresiei de toamnă – iarnă, cauzată de lipsa luminii naturale și de timpul în exces petrecut în fața ecranelor. Acestea au un impact negativ asupra abilității oamenilor de a construi și menține relații cu semenii, zonă în care românii ating cea mai mare proporție de dificultate, 66%, în comparație cu slovacii (57%) sau cu cehii, care sunt cel mai puțin afectați (44%).
Dezvoltarea urbană, noile tehnologii, stilul de viață, creșterea traficului și a timpului petrecut în mașină – toate contribuie la limitarea timpului petrecut în natură și, mai ales, la a fi prezent și a observa detalii din mediul înconjurător. Astfel, doar puțin peste jumătate dintre cei care au răspuns (57%) privesc în jur atunci când se află în afara casei și observă cerul, norii, păsările sau soarele. În plus, 33% dintre români nu au privit niciodată cerul în ultima săptămână. Cu toate acestea, românii sunt cei mai orientați către natură și consideră contactul cu aceasta foarte important în proporție de 64%, din tot studiul și de asemenea, se află pe locul I în topul țărilor europene la recunoașterea diferitelor specii de păsări, în contextul în care 41% dintre respondeți recunosc doar maximum 5 specii.
Privirea sus! – Beneficii ale stării de prezență în mijlocul naturii
Deși există multe cărți și studii dedicate beneficiilor timpului petrecut în natură, în continuare experții și specialiștii în sănătate îndeamnă, mai ales în această perioadă, să vedem astfel de activități ca pe o șansă la o stare de mai bine și de dezvoltare armonioasă, inclusiv în cazul copiilor. Cei mai mulți dintre participanți sunt de părere că acest contact cu natura ne ajută să ne odihnim (93%) și să fim mai sănătoși (92%). Iar pentru că cei mai mulți oameni își petrec viața de zi cu zi în spații închise, la școală, serviciu sau acasă, în medie 90% din timp, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, este important ca aceștia să aibă acces la lumină naturală, aer curat, vedere către zone înverzite, cer, nori, soare pentru a trăi într-un spațiu cu beneficii reale pentru sănătate și starea de bine.
În plus, cei care au contact vizual cu mediul natural înconjurător în timp ce își desfășoară activitățile zilnice la serviciu sunt mult mai eficienți, inclusiv datorită faptului că sunt expuși la perioadele zilei și la starea vremii, aspecte care contribuie la reducerea sentimentului de oboseală.
„Raportul HEAD DOWNERS 2021 este parte a unei campanii care are ca scop încurajarea oamenilor de a fi mai aproape de natură și a-i aprecia valoarea în fiecare zi. Suntem convinși că numai atunci vom avea cu adevărat grijă de ea și ne vom bucura de prezența ei în viețile noastre. De aceea este important să conștientizăm alegerile pe care le facem în fiecare zi, să ridicăm privirea și să ne schimbăm perspectiva”, încheie Noemi Ritea.