Se spune prin popor că era mai bine înainte de 1989, că nu pleca lumea din țară în căutarea fericirii. Mulțimile repetă această teorie lansată de politrucii regimului totalitar cu cea mai mare încredere că este adevărată. Marele psiholog Gustave Le Bon a scris clar că masele au idei puține, ferme și greșite, poporul român neputând să se sustragă unui principiu universal.
Adevărul este că oamenii sunt prea puțin interesați să aprofundeze studiul și datele statistice oferite de autoritățile statului în anuare stufoase chiar nu prezintă vreo urmă de interes pentru cei mulți. orice informație repetată suficient de mult devine un adevăr științific pentru un popor și rămâne ca o legendă pentru generațiile următoare.
Autoritățile comuniste au întocmit tabele referitoare la mișcarea populației și nu putea să nu existe tabele cu cei plecați din patria socialistă.
N-au fost publicate decât după evenimentele din decembrie 1989 deoarece imaginea regimului nu putea să fie pătată prin existența acestor ziși trădători ai experimentului socialist și științific. Funcționarii regimului făceau totul să limiteze numărul celor ce doreau să plece cu acte în regulă din presupusul paradis terestru, dar unele documente internaționale îi obligau să accepte dosarele depuse, mai ales atunci când se obțineau și sume în valută pentru regim.
Dacă sunt analizate datele oficiale începând cu anul 1980, se observă imediat că locuitorii cei mai fericiți din România socialistă erau germanii care aveau unde să se retragă. Totuși, românii au atins un procent de 33,4%, 12,9% din totalul celor plecați preferând să se stabilească tocmai în inima capitalismului imperialist, adică în SUA. Nu mai ținea cont cineva de socialismul socialist și de marele experiment științific.
Dacă în 1980 au părăsit România 24.712 cetățeni, în ultimul an de dominație comunistă au trecut legal frontiera 41.363 și cei mai mulți s-au stabilit în R. F. G., Ungaria și S.U.A. Relaxarea politicilor privind emigrarea a dus în 1990 la părăsirea țării de către 96.929 de locuitori, cei 23.888 de etnie română însemnând cam 1 la mie. Etnicii germani au fost cei mai interesați să scape de socialismul de pe meleagurile carpatine și un val compus din 60.072 de persoane s-a îndreptat spre vest.
Se discută astăzi despre creștere demografică și chiar s-a înființat un minister care să îmbunătățească situația familiilor ce pot avea mai mulți copii. Este doar o simplă formă de birocrație care să toace inutil banii statului. Sângele tânăr s-a tot scurs după 1976 și un pumn de arginți nu poate să rezolve o problemă națională. Au părăsit România în anul 1980 4.009 locuitori cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și s-a ajuns în 1989 la 6.623, ceea ce echivala cu un oraș precum Lehliu Gară în 1992. Erau tineri plini de energie fizică și intelectuală, care n-au mai avut ce face într-o țară în care se practica munca forțată ca-n lagărele sovietice. Cei mai mulți erau maturii până la etatea de 40 de ani, cei 12.361 ieșiți în 1989 contribuind la strălucirea lumii occidentale, capitaliste.
Ministerul cu sarcini demografice nu poate să rezolve problema unei țări în care femeile au ales să trăiască fericite peste hotare. Au plecat 20.979 numai în anul 1989, adică se tindea spre 1 la mie din totalul populației țării. Alte 50.594 au emigrat în 1990. Era un proces logic din moment ce în anul 1975 românii puteau să spere la cotă din PIB de doar o mie de dolari și în SUA era de 6.640 de dolari. Situația s-a înrăutățit la modul absolut după introducerea cartelelor, poporul român fiind unicul supus unui astfel de program alimentar definit drept științific.
Autoritățile de la București au avut după 1945 idei absolut minunate și cetățenii au ajuns să locuiască oriunde pe planetă, mulți însă fiind condamnați să rămână definitiv în pământul patriei. Deciziile politice provoacă mereu alte și alte plecări și tinerii sunt mai mereu în fruntea celor ce vor să trăiască fără să simtă presiune din partea unor funcționari interesați să aplice tot felul de fantezii definite drept programe politice.