Piaţa de motoutilaje agricole din România ar putea creşte cu 10% în acest an, până la nivelul de 60 milioane euro, consideră Cătălin Stroe, director general și fondator Ruris.
"Se estimează că piaţa va înregistra o creştere de 10% pe fondul unei uşoare şi premature reveniri a încrederii consumatorilor în prima jumătate a anului, când de regulă se înregistrează vârful de vânzări, şi a penetrării pieţei de către produsele ieftine, “no name", de sorginte asiatică", a declarat acesta.
Anul trecut, piaţa a fost estimată la 54 milioane de euro.
Ruris, singurul producător autohton de motoutilaje agricole, a înregistrat vânzări de 3,6 milioane euro pe primele nouă luni din 2011, cu 44% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Pentru finalul lui 2011, compania ţinteşte o creştere de 65% a cifrei de afaceri, până la nivelul de 5 milioane euro, pe fondul extinderii reţelei de distribuţie şi al eforturilor de marketing şi vânzări.