Dacă anul trecut un român ar fi acceptat să se angajeze pe un salariu mediu de 2.550 de lei, acum așteptările pornesc de la minimum 2.844 de lei, arată ultimul studiu eJobs.
“Creșterea așteptărilor salariale este explicată pe de-o parte de contextul economic favorabil: creșterea economică a determinat creșterea numărului de locuri de muncă, iar pe de altă parte și de faptul că majorările de salarii din sectorul public pun presiune și creează noi așteptări și în sectorul privat”, declară Bogdan Badea, Head of Sales eJobs.
Angajații români consideră că ar merita salarii cu 40% mai mari decât cele pe care le obțin pentru joburile curente. În medie, diferența dintre salariul curent și cel considerat just la nivelul pieței este mai mare de 1.000 de lei.
Tinerii cu vârsta sub 24 de ani care au, în prezent, un salariu mediu de aproximativ 1.500 de lei, consideră că o remunerație potrivită pentru postul pe care îl ocupă ar fi cu 50% mai mare, în medie de 2.261 de lei.
Decalajele cele mai mici între salariile curente și cele considerate juste se înregistrează în rândul respondenților cu vârsta între 35 și 45 de ani, aceștia considerând că ar trebui să câștige cu 33% mai mult decât în prezent.
Angajații se așteaptă ca schimbările locului de muncă să le aducă și o creștere a salariului, reiese din sondajul eJobs. Cu toate acestea, ei spun că ar accepta să-şi schimbe jobul dacă li s-ar oferi cel puțin 500 de lei în plus față de salariul actual, adică cu 19,3% mai mult decât salariile pe care le câștigă în prezent, în medie de 2.640 de lei.
Salariații din zona București-Ilfov au cele mai ridicate așteptări salariale: o medie de 3.557 de lei a salariului considerat just, dar și cel mai ridicat nivel al salariilor curente (medie de 2.699 lei). La polul opus se află regiunea Nord – Est (Moldova), cu așteptări salariale cu 19% mai reduse decât în București – Ilfov și cu salarii curente medii de 2.101 lei, mai arată studiul eJobs.