Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a făcut un anunț de ultim moment pentru românii care au card de sănătate. Potrivit autorității, platforma informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate va deveni indisponibilă.
Informații de ultim moment pentru românii care au card de sănătate. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) informează că platforma informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate va fi indisponibilă în ziua de miercuri, 28 august.
CNAS a făcut un anunț pentru românii care au card de sănătate
Platforma informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate va fi indisponibilă în ziua de miercuri, 28 august, în intervalul 20:00-22:00. Anunțul a sosit în contextul implementării noilor prevederi legislative.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a subliniat și că urmează să fie efectuate lucrări de mentenanță.
Serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale vor fi acordate în regim offline
De asemenea, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale vor fi acordate în regim offline, în acest interval.
„În cursul zilei de 28 august 2024, între orele 20,00 şi 22,00, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale vor fi acordate în regim offline, din cauza indisponibilităţii Platformei Informatice a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS), având în vedere implementarea noilor prevederi legislative şi efectuarea lucrărilor de mentenanţă”, a transmis CNAS.
Ministerul Cercetării a anunțat schimbări majore în sistemul de sănătate românesc
Anterior, Ministerul Cercetării a anunțat schimbări majore în sistemul de sănătate românesc. Potrivit autorității, fiecare român va avea un card virtual cu cod QR pentru consultațiile la medic.
Această nouă tehnologie ar urma să fie disponibilă până în septembrie 2025, potrivit celor mai recente informații.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a oferit mai multe explicații. Conform unui comunicat, va exista „un cod QR care să poată să fie scanat prin aceeași aplicație, pe care s-o aibă medicii pe telefon pentru a simplifica mult mai mult lucrurile”.
Ministerul dezvoltă aplicația unică a statului
În momentul de față, ministerul dezvoltă aplicația unică a statului prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, instituție aflată în subordine. Este vorba despre „Portalul Digital Unic al României”.
În acest fel, cetățenii români vor putea accesa în format digital de pe telefon, tabletă sau laptop și documente de identitate ori cardul național de sănătate.
Contractul are o valoare de 20 milioane de euro. De asemenea, este atribuit în luna martie din acest an și trebuie finalizat până în luna septembrie 2025.